Administratorul unei galerii de artă, reţinut pentru că ar fi dispus pe nedrept de mai multe tablouri
Valoarea prejudiciului produs depășește suma de 230.000 de euro.
Administratorul unei galerii de artă a fost reţinut de poliţişti deoarece, în perioada decembrie 2020- iunie 2021, şi-ar fi însuşit mai multe tablouri semnate de autori precum Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian sau Theodor Pallady.
Operele de artă au fost date în urmărire naţională şi internaţională
” Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB)- Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, a pus în aplicare, marţi, două mandate de percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Bucureşti, şi mai multe mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de abuz de încredere, fals material în înscrisuri oficiale şi folosirea instrumentelor false", informează DGPMB.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz de încredere, fals material în înscrisuri oficiale şi folosirea instrumentelor false.
Citeste si: O angajată a unei firme a pierdut 10.000 de lei din încasări la un aparat de păcănele
Bărbatul a fost reținut
"Din probatoriul administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că un bărbat, administrator al unei galerii de artă, şi-ar fi însuşit şi ar fi dispus pe nedrept de mai multe tablouri, lăsate în custodie de către persoana vătămată- opere semnate de autori precum Grigorescu, Luchian, Petraşcu, Iser, Tonitza, Băncilă, Mutzner, Pallady, Aman, în vederea vânzării", arată sursa citată.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.