VIDEO Adolescent de 15 ani, mort după ce s-a aruncat de la etajul 4 al unui bloc din Ploieşti. Suferea din dragoste și le-ar fi spus prietenilor că voia să-și ia viața

Băiatul în vârstă de 15 ani a murit marți seara, după ce s-ar fi aruncat de la etajul patru al unui bloc din zona de vest a Ploieștiului.

Adolescentul de 15 ani s-ar fi aruncat de la etajul 4 și a suferit răni extrem de grave în urma impactului. La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție și ambulanță.

Băiatul a fost transportat fără semne vitale la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde medicii au încercat să îl resusciteze. Manevrele au fost în zadar, pentru că rănile pe care le-a suferit i-au fost fatale băiatului.

Citește și: Piedone reacționează după ce a fost acuzat că a anunțat un hotel de controlul pe care urma să îl facă. Ce se întâmplă cu șeful ANPC, care a fost plasat sub control judiciar

„Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi, la data de 22 iulie 2025, în jurul orei 22.15, prin SNUAU 112 cu privire la faptul că o persoană s-ar fi aruncat de la etajul 4 al unui bloc situat pe strada Moldoveanu Marian din municipiul Ploieşti.

Acesta a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde, ulterior a fost declarat decesul”
, a anunţat IPJ Prahova.

Apropiații băiatului, detalii cutremurătoare. Adolescentul le-ar fi spus că avea de gând să comită gestul extrem

Apropiații adolescentului spun că băiatul suferea în urma unei relații cu o tânără de aceeași vârstă. Băiatul le-ar fi spus prietenilor săi că voia să comită gestul extrem, dar amicii săi au crezut inițial că era vorba doar despre o glumă sinistră.

Oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz și încearcă să afle concret ce s-a întâmplat cu adolescentul.

Citește și: De ce a mințit ciobanul care a spus că s-a întâlnit cu Emil Gânj. Anchetatorii l-au căutat în zone greșite pe criminalul fugar


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri