Adrian Alexandrov i-a făcut o urare specială Elenei Udrea de ziua ei de nume. Fostul ministru este în arest, în Bulgaria în prezent.
Elena Udrea trebuia să-și serbeze ziua de nume astăzi. Blondina se află de mai bine de 40 de zile în arestul din Bulgaria. Acum, iubitul ei i-a făcut o urare specială în mediul online. Recent, Adrian Alexandrov a postat un mesaj emoționant despre cei ce își serbează ziua azi, cât și despre fostul ministru.
Citește si: Elena Udrea, verdict privind expulzarea în România
Familia Elenei Udrea trece prin clipe mai puțin bune, mai bine de o lună. Fostul ministru al Turismului a fost condamnat la închisoare, însă a încercat să scape prin căi ilegale. Ulterior, blondina a fost prinsă în Bulgaria.
Ce urare a primit Elena Udrea de ziua ei
Udrea trăiește clipe de extrem de neplăcute în aceste momente, mai ales că nu poate fi alături fiica și iubitul ei chiar de ziua ei onomastică de nume, așa cum a făcut până acum.
Citește si: Elena Udrea este de negăsit! Judecătorii au emis mandat european
De curând, bărbatul a ținut să transmită tuturor celor care îl urmăresc, cât și celor dragi, un mesaj special de "La mulți ani".
El a făcut o urare emoționantă și pentru partenera lui de viață, deși se află în spatele gratiilor, în Bulgaria.„La mulți ani tuturor celor care poartă numele sfinților Constantin și Elena.(...) La mulți ani și ție mami. Știm că te gândești la noi și te așteptăm acasă", este urarea emoționantă făcută de Adrian Alexandrov.
De mai bine de 40 de zile, Udrea se află după gratii.
Citește si: Elena Udrea face bani și din spatele gratiilor. Metoda prin care blondina își întregește averea
Apropiații familiei au transmis că micuța plânge în fiecare zi de dorul mamei sale, iar cei care încearcă să-i aline dorul și sunt constant lângă ea sunt tatăl fetiței, dar și bunica, soacra lui
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.