Mulți oameni au plecat încă de la primele ore spre litoralul românesc, cu gândul la relaxare. Dar nu au scăpat de aglomerație. Pe centura Capitalei s-au format cozi kilometrice în mai multe zone. Dar există o veste bună. Traficul s-a reluat în condiții normale pe podul de la Fetești.
Andra Ionescu, reporter Kanal D, ne aduce mai multe informații:
„În aceste momente centura Capitalei începe să se aglomereze din ce în ce mai mult, iar în unele zone deja s-au format coloane de câțiva kilometri. Este un hop important pe care turiștii trebuie să îl treacă, iar mai apoi urmează Autostrada Soarelui care este atent monitorizată de zeci de echipaje de poliție. Zilele de vineri, în general, în această perioadă sunt extrem de aglomerate, dar venim și cu o veste bună traficul s-a reluat în condiții normale la podul Fetești și în plus taxa de acolo rămâne în continuare suspendată.
Probleme, în schimb, la această oră sunt pe Transfăgărășan acolo unde se circulă alternativ pe un singur fir, după ce mai mulți bolovani au căzut pe șosea.