VIDEO - Aglomerație pe aeroportul Otopeni din cauza lipsei de personal. La Bruxelles a fost haos după ce personalul de securitate a intrat în grevă

Aglomerație pe aeroportul Otopeni din cauza lipsei de personal. La Bruxelles a fost haos după ce personalul de securitate a intrat în grevă

Aglomeraţia din aeroporturi, zborurile anulate, dar si lipsa personalului resimţită de companiile aeriene ruinează concediile a mii de oameni din toată lumea. Pe Aeroportul Henri Coandă din București este haos, indiferent de zi sau de oră.

Cozi de sute de oameni s-au format în week-end la ckeck-in, la controlul de securitate, la mâncare și chiar și la toalete.

Zboruri anulate

Fluxul ridicat de pasageri înregistrat în weekend a dus la un blocaj în Aeroportul Otopeni.

Situația s-a produs din cauza anulărilor de zboruri,  „companiile aeriene confruntându-se cu o criză uriașă de personal, în contextul unui trafic aerian din ce în ce mai aglomerat”,

a transmis biroul de presă al CNAB într-un punct de vedere oficial.

Potrivit CNAB, cursa aeriană a cărei întârziere a produs revolta mai multor călători a fost cea către Milano Malpensa (RYR8735). Cursa era programată inițial să decoleze pe 18 iunie, la ora 23.40 și a decolat pe 19 iunie, la ora 15.55.

Citeste si: Haos pe aeroportul Otopeni, din cauza lipsei de personal. Anulări și întârzieri de zboruri: „Suntem la minus de 10 la sută”

David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor a declarat pentru Digi24: "Au disponibilizat personal, traficul a crescut destul de brusc în luna mai 2022. Față de mai 2021, traficul e de trei ori mai mare în România și la fel în Europa. Oamenii trebuie să se informeze la companiile aeriene, legat de charterele turistice. Cu o zi înainte să verifice din nou ora și zborul. Ar trebui să fie cu trei ore înainte în aeroport, ca să reușească să facă check-in și toate procedurile".

Haos pe aeroportul din Bruxelles

Grevele și deficitul de personal forțează liniile aeriene să anuleze mii de zboruri și determină cozi de multe ore în aeroporturile principale.

În Marea Britanie, reprezentanții aeroportului Heathrow din Londra le-au cerut, luni, companiilor aeriene să anuleze 10% din zboruri, din cauza că aeroportul se confruntă cu un stoc mare de bagaje.

Citeste si: VIDEO- Cozi uriașe în aeroporturi în Marea Britanie. Pasagerii au aflat că zborul le-a fost anulat după ce au urcat în avion

Cererea vine după ce, în weekendul trecut, sute de pasageri au fost lăsați să aștepte peste trei ore pentru a-și recupera bagajele, fără nicio explicație din partea personalului.

La Bruxelles, aproape tot personalul de la securitate a anunţat că va intra în grevă, ceea ce înseamnă că nici controlul pasagerilor şi nici cel al bagajelor nu a putut fi făcut. Sunt estimate întârzieri uriaşe- de până la opt ore. 

Citeste si: Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” din Constanța își întărește securitatea, în noul context geopolitic

Muncitorii de pe Charles de Gaulle, Paris, au fost deja în grevă în 9 iunie pentru a cere o creștere a salariilor de 300 de euro pe lună și condiții de muncă mai bune, ceea de a dus la anulări ale 25% din zboruri. O continuare a grevelor este planificată în Franța pentru 2 iulie.

Citeste si: Andreea Mantea, anunț surprinzător în "Casa Iubirii". "Totul atârnă de un fir de ață"

Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.


Editor web

A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.

”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.

Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:

”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri