Voturile pentru Donald Trump în Pennsylvania au scăzut semnificativ în ultimele 48 de ore, având un avans de 115.000 de opţiuni, faţă de cele 600.000 de voturi care au fost estimate iniţial, transmite CNN.
În acest timp, sunt numărate voturile prin corespondenţă, cele mai multe fiind pentru Joe Biden
Preşedintele nu poate fi reales fără votul celor 20 de electori din Pennsylvania.
În zonele cele mai populate ale acestui stat, precum Montgomery County, Biden conduce la voturile prin corespondenţă şi sunt încăaşteptate voturile din Philadelphia, în care locuiesc 12% dintre cetăţenii acestui stat.
În 2016, Hillary Clinton câştiga 584.000 de voturi în Philadelphia County. Acum, Biden are cu doar 100.000 de voturi mai puţin, dar mai sunt multe de numărat.
Jurnaliştii de la CNN au apreciat faptul că Biden ar putea câştiga Pennsylvania aşa cum a făcut-o Hillary Clinton sau ar putea să obţină mult mai multe voturi.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.