Alegeri prezidenţiale 2019 – Rareş Bogdan şi Robert Sighiartău au votat sâmbătă la Madrid! Rareş Bogdan: "Să dăm cea mai usturătoare înfrângere"
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan şi secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, au votat, sâmbătă, la Madrid, primul spunând că a votat pentru o Românie normală şi invitând românii la vot pentru a da o înfrângere ”celor care timp de 30 de ani au ţinut România în mizerie”. Sighiartău a afirmat că a votat pentru o Românie în care să poată să îşi crească copiii şi o României care se desprinde de comunism.
“Mă bucur foarte, foarte mult să fim aici în mijlocul uneia dintre cele mai mari comunităţi de români din diaspora. Diaspora din nou ne dovedeşte că îi pasă de România, din nou dă un exemplu de civism la fel cum a făcut-o în urmă cu cinci ani, când s-a votat atât de greu, la fel cum a făcut-l la alegerile europarlamentare, aşa cum a făcut-o în primul tur când a votat aproape 700.000. Cred că de data asta numărul celor care vor vota după cum a decurs votul ieri şi până la această oră astăzi, va depăşi 686.000 câţi au votat în primul tur, deci posibil să se ducă spre 800.000 ceea ce este o cifră absolut fantastică”, a declarat Rareş Bogdan care a votat, sâmbătă după-amiază, la Madrid, el precizând că nimeni nu mai poate ignora diaspora.
Europarlamentarul liberal a mai spus că a votat pentru o României normală
“Am votat pentru normalitate, pentru o României normală, am votat pentru ca România să intre în sfârşit în normalitate şi să o rupă definitiv de comunism şi de neocomunism. (…) Vă invit la vot şi să dăm cea mai usturătoare înfrângere acelora care timp de 30 de ani au ţinut România în mizerie.
Votaţi pentru fraţii noştri din diaspora pentru că sufletul lor plânge după casă”, a mai afirmat Rareş Bogdan.Citeste si: Alegeri prezidențiale 2019. Răsturnare de situaţie pentru Iohannis şi Dăncilă
El a fost însoţit la secţia de votare din Madrid şi de secretarul general al PNL, Robert Sighiartău. Acesta a spus că a votat pentru o Românie în care să îşi poată creşte copiii şi care se desprinde definitiv de comunism.
“Am venit la Madrid din solidaritate pentru românii care au votat de-a lungul timpului şi au parcurs zeci de kilometri chiar sute să voteze pentru un viitor mai bun în ţara lor.