Alertă falsă cu fum la un spital din Suceava: Mai mulți pacienți au fost evacuați

Alertă falsă cu fum la un spital din Suceava: Mai mulți pacienți au fost evacuați

(Sursa foto: Facebook Spitalul Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou Suceava)

Vineri seara, mai mulți bolnavi internați în unitatea de primiri urgențe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava au fost evacuați. Personalul medical ar fi sesizat miros de fum în unul dintre saloane, a declarat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt la ISU Suceava.

Conform informațiilor oferite de ISU Suceava, în salonl respectiv al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava nu au fost identificate surse de fum.

,,Este posibil ca mirosul să fi fost de la emanaţia ambulanţelor, care erau în număr mare în acel moment pe rampa UPU'', a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată. 

Citeste si: Primele infectări după pelerinajul la racla Sfintei Parascheva

Pompierii au evacuat 5 pacienți din salonul cu pricina

Acesta a informat că că militarii s-au deplasat la faţa locului cu patru autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară mecanică, o autospecială pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD (TIM ŞI B2). 

Alături de personalul tehnic responsabil de la locul de muncă, pompierii militari au evacuat cinci pacienţi din zona respectivă.

Ulterior, au monitorizat spaţiul şi instalaţiile electrice şi de oxigen, fără să fie identificate probleme. 

Totodată, pompierii le-au dat indicații celor din personalul tehnic al spitalului, urmând ca aceștia să supravegheze în detaliu salonul respectiv, pentru a preîntâmpina eventuale situaţii de urgenţă.

Citeste si: Un autobuz STB a fost transformat în ambulanță. Acesta poate transporta 10 pacienţi pe tărgi

 


Autor

Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.

Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.

Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri