Rusia ar putea ataca din nou capitala ucraineană Kiev
A fost din nou alertă în capitala Ucrainei, Kiev, unde alarmele de raid aerian au sunat puternic în zorii zilei de joi, 29 decembrie. Rusia ar putea lansa noi atacuri în marile orașe din Ucraina, pentru a distruge infrastructura energetică înainte de Anul Nou.
UPDATE. Rusia a lansat joi, 29 decembrie, un nou atac masiv asupra țintelor din Ucraina. Au fost raportate explozii atât în capitala Kiev, cât și în alte orașe din țară, inclusiv Liov Nikolaev sau Zaporojie.
Citește și: Profeția înfricoșătoare a lui Nostradamus pentru anul 2023
Potrivit consilierului de stat al președintelui Zelenski, Mihail Podolyak, Rusia a lansat joi peste 120 de rachete cu scopul de a distruge infrastructura critică și de "a ucide civilii în masă".
Ucraina se teme de noi atacuri ale Rusiei de Anul Nou
Ministrul ucrainean al energiei se teme de atacuri de Anul Nou: Situația energiei electrice în Ucraina rămâne "foarte dificilă" din cauza riscului persistent de bombardamente rusești, a declarat ministrul ucrainean al energiei, Herman Halușcenko.
Citește și: Kremlinul pune o condiție pentru pacea din Ucraina. Care va fi reacția Kievului
El a avertizat că în noaptea de Anul Nou ar putea fi înregistrate "daune maxime asupra sistemului energetic".
Vorbind marți la televiziunea ucraineană, oficialul de la Kiev a declarat că Ucraina încearcă să folosească timpul dintre atacurile rusești pentru a reduce deficitul de energie prin creșterea producției de electricitate și, de asemenea, pentru a crește capacitatea de a transmite electricitate.