Alertă la metrou! Un bărbat de 35 de ani s-a sinucis. Martorii sunt terifiați: „Nu mai pot! Sunt în stare de șoc!”

Este anchetă în desfășurare după ce, în această dimineață, 23 mai 2025, un bărbat a murit lovit de metrou - posibilă tentativă de suicid.

Metroul circulă cu dificultate de la Piața Unirii spre Pipera, după ce o persoană ar fi decedat în stația Piața Unirii, spre sensul de mers spre Universitate. Oamenii legii au încercuit peronul cu bandă. La fața locului au ajuns criminaliștii.

Conform ultimelor informații apărute, ar fi vorba despre un bărbat de circa 35 de ani, care a fost lovit de metrou în jurul ore 05:19. În acest caz, oamenii legii, alături de reprezentanții Metrorex, au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut tragedia.

Martorii, șocați de tragedia de la metrou

O femeie, martoră a incidentului tragic, confirmă faptul că ar fi fost vorba despre o sinucidere, relatând că o persoană s-a aruncat în fața metroului, avariind grav inclusiv parbrizul trenului. Martora, cât și cei aflați în metrou la momentul respectiv, au tras o sperietură zdravănă când s-a pus frână brusc, aceasta încă aflându-se în stare de șoc.

„Doamne ce nenorocire a putut sa se întâmple la Piață Unirii s-a aruncat o femeie înaintea trenului. Eram în metrou, a făcut parbrizul prafu. Nu mai pot, tremur toată. Ne-am speriat când a pus frână brusca. Of, doamne.”, este mărturia femeii, relatată pe Facebook.


Editor web
Îți Recomandăm Și...