Reprezentantul României în Organizaţia Mondială a Sănătăţii, profesorul Alexandru Rafila, susţine că la dacă numărul de cazuri noi de COVID-19 se va menţine ori va continua să crească, locurile la terapie intensivă se pot ocupa rapid. „Suntem în valul doi, e evident pentru toată lumea. Avem o problemă foarte serioasă, pentru că se înmulţesc cazurile” a declarat Alexandru Rafila
„Problema e legată de faptul că toate activităţile continuă concertat. Eu nu sunt îngrijorat de funcţionarea şcolilor propriu zisă, pentru că doar 1% dintre şcoli au trecut din scenariul verde sau galbe în cel roşu, asta înseamnă că de fapt avem puţine cazuri în rândul copiilor. (...) Ce probabil s-a discutat mai puţin până acum, cu cât ai mai multe cazuri ai o transmitere comunicară mai intensă şi lucrul ăsta face ca efectul de multiplicare să fie mult mai rapid.
Citeste si: Directorul unui liceu din Suceava a murit răpus de coronavirus
În acest context, profesorul Alexandru Rafila a precizat că este nevoie de o strategie „predictivă” care să ofere soluţii pentru ce urmează să se întâmple, nu pentru acest moment.
El a arătat că „platourile” privind evoluţia bolii „au devenit tot mai scurte şi creşterea este tot mai rapidă”.
Rafila a opinat că ar trebui „să existe urgent luată o decizie privind includerea altor spitale care au astfel de facilităţi (terapie intensivă – n.r.), sigur, cu circuite separate, dar bănuiesc că DSU, din câte îi cunosc eu, fac această treabă”.
Citeste si: Situație scăpată de sub control?! Orașul din România cu cele mai multe cazuri de infectare cu coronavirus
Uniunea Europeană trece, în prezent prin al doilea val al pandemiei
Alexandru Rafila a subliniat că toată Uniunea Europeană trece, în prezent prin al doilea val al pandemiei.
„Suntem în valul doi, e evident pentru toată lumea. Important e un trend, nu o descriere poetică a situaţiei. Suntem în valul doi şi toate ţările din Uniunii Europene sunt în valul doi. Avem o problemă foarte serioasă, pentru că se înmulţesc cazurile” a mai declarat Alexandru Rafila.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, sâmbătă, 3.517 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în 24 de ore, cel mai mare bilanţ zilnic înregistrat până în prezent, astfel că numărul total a ajuns la 152.403.
Totodată, s-au înregistrat 59 de decese, bilanţul urcând la 5.358. Un număr de 629 de persoane se află la Terapie Intensivă. În Bucureşti şi în 11 judeţe coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000