VIDEO - Ministrul Sănătății a vorbit despre cazul de hepatită acută severă a unui copil din România: „Este o fetiță de doar cinci ani, nu a...”

Alexandru Rafila vorbește despre cazurile de hepatită severă la copii.

(Sursa foto: Facebook)

Ministrul Sănătății a vorbit despre cazul de hepatită acută severă, care a apărut la un copil din România. O fetiță, în vârstă de cinci ani, se află într-un spital de specialitate din data de 4 aprilie.

Autoritățile au tras un semnal de alarmă în acest sens. Biroul Regional OMS pentru Europa a raportat până la data pe 21 aprilie 169 de cazuri de hepatită severă de cauză necunoscută.

Alexandru Rafila face noi declarații

Ministrul Sănătății a discutat despre cazul raportat, în România, de hepatită acută. Minora are cinci ani și este internată la un spital de specialitate în data de 4 aprilie. Până acum nu a fost detectată nicio infecție virală activă.

Citeste si: Distribuția pastilelor de iod a fost amânată. Alexandru Rafila s-a răzgândit și pregătește o campanie de informare

„Cazul raportat de România este al unei fetițe în vârstă de 5 ani, internată la un spital de specialitate în dată de 4 aprilie. Nu a fost detectată nicio infecție virală activă, iar markerii pentru boli autoimune au fost negativi", a

menționat Ministerul Sănătății.

Autoritățile au transmis că starea fetei este una bună. Ea primește medicație simptomatică și este în continuare spitalizată. Copilul nu a călătorit în străinătate și nu are nicio legătura epidemiologică cu alt caz raportat de către OMS Europa.

Citeste si: Alexandru Rafila a vorbit despre creșterea îmbolnăvirilor de COVID

„Starea copilului este stabilă, primește medicație simptomatică și este în continuare spitalizat.

No ad for you
Copilul nu a călătorit în străinătate și nu are nicio legătură epidemiologică cu alt caz raportat către OMS Europa. Raportarea a avut la bază definiția OMS de caz probabil, care se referă la insuficientă hepatică, transaminaze >500 UI și icter la un copil la care nu există markeri de infecție virală hepatică", a mai menționat Ministerul Sănătății.

Citeste si: Rafila: „Eu am propus o renunţare etapizată la aceste restricţii. S-a considerat că nu mai este cazul...”

Organizația Mondială a Sănătății prezintă că minimum 169 de cazuri de hepatită acută la copiii cu vârste cuprinse între o lună și 16 ani au fost regăsite în 11 state. Cel puțin un copil s-a stins din viață, iar 17 au avut nevoie de transplant.

Citeste si: Ministerul Sănătății amână distribuirea pastilelor de iod pentru o campanie mai bună de comunicare: „Trebuie negociat cu medicii de familie”| EXCLUSIV


Editor web

„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.

„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"

Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri