Alt doctor fals. Și-a inventat diploma de medic și de 10 ani lucra într-un spital public

Rețeaua medicilor falși se extinde. Conform jurnaliștilor de la Libertatea, o altă femeie pretinde că este medic deși ea nu are nici măcar nu are liceul terminat.

Raluca Daniela Bîrsan lucrează de 10 ani la Secția de Ginecologie a Spitalului de Urgență Ilfov din Capitală.

Femeia activa ca și medic la Spitalul Judeţean Ilfov, cu o diplomă falsificată şi pe baza unui contract de „voluntar cu activitate medicală”, fără parafă de la DSP şi fără nici un aviz de la Colegiul Medicilor, dar protejată de conducerea spitalului.

Dr. Raluca Daniela Bîrsan a lucrat 10 ani cu pacienţii! Bolnavii şi ceilalţi medici o ştiau drept rezidentă, aşa cum se şi prezintă, deşi ea susţine că nu a profesat, ci a observat, ca voluntar.

Totuși, conform Libertatea există filmări cu falsul medic în blocul operator ginecologic, când coase o pacientă.

Reacția facultății de medicină Carol Davila

Întrebați dacă dr. Raluca Daniela Bîrsan este absolventă a facultății de medicină din București, răspunsul a fost ușor de intuit dat fiind faptul că diploma acesteia arată ca un fals grosolan: "Nu este absolventa noastră, iar diploma arată ca un fals, după mai multe repere!”, afirmă Cătălin Cîrstoiu, decanul Facultăţii de Medicină de la UMF Carol Davila.

Astfel că Raluca Daniela Bîrsan practică fără parafă de la DSP sau aviz de la Colegiul Medicilor.

sursa foto: Libertatea 

 


Autor
Îți Recomandăm Și...