Altarele lăcașurilor de cult, ascunzătoare pentru ţigările de contrabandă: ,,Au o organizare militară"
Contrabanda cu țigări este una dintre cele mai des întâlnite activități ilegale din România. Trafinacții au întins ramificațiile acestei infracțiuni chiar și în zonele religioase, potrivit șefuleui Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră din Botoșani care a dezvăluit detalii din viaţa preoților contrabandiști.
Conform șefului Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră din Botoșani, mai multe grupuri de contrabandiști au o „organizare chiar militară”.
În plus, șeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră din Botoșani a mărturisit că de-a lungul carierei sale a întâlnit numeroase cazuri în care țigările de contrabandă au fost ascunse chiar în altarul lăcașelor de cult, preoții fiind principalii părtași la infracțiuni.
„Am avut și noi țigări depozitate în altar, adică nimic nou sub soare, preoți, dascăli. Toate aceste grupări au în spate un om potent financiar, iar membrii grupărilor acționează ca o „organizație militară", a declarat Valeriu Harabulă, citat de botoşaninews.ro.
Contrabandă de țigări transmisă de la o generație la alta
Patima banilor este mult prea puternică, iar din nefericire, tot mai mulți indivizi cad pradă acestui demers ilegal, care de cele mai multe ori se transmite de la generație la generație, din taă în fiu.
Potrivit datelor DIICOT, în 2021 au fost deschise 372 de dosare de contrabandă de țigări.
În această săptămână, oamenii legii de la Poliția de Frontieră din Botoșani au descoperit peste 6.700 de pachete de țigări de contrabandă ascunse în cimitirul din Păltiniș.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.