VIDEO - Alte curse anulate: pasagerii români care trebuiau să plece din Munchen la Cluj, s-au confruntat cu zborurile anulate sau amânate

Alte curse anulate: pasagerii români care trebuiau să plece din Munchen la Cluj, s-au confruntat cu zborurile anulate sau amânate

(Sursa foto: Business Traveller)

Românii din Germania au fost nevoiți să se înarmeze cu mult calm și răbdare. Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, unele zboruri de la Munchen la Cluj-Napoca au fost anulate sau amânate.

Răbdarea românilor blocați pe aeroporturile din Munchen a ajuns la limită. Pasagerii cărora li s-a amânat sau anulat zborul, au trebuit să-și petreacă noaptea în aeroport.

Cauzele zborurilor anulate

Ninsoarea abundentă a fost principala cauză de anulare a zborurilor din Munchen spre România. Pasagerilor li s-a cerut să verifice din timp la compania aeriană aleasă, detaliile despre zborul fiecăruia.

Cei care au fost puțin mai norocoși, au fost transferați pe aeroportul din Frankfurt, însă, nici acolo situația nu a fost rezolvată complet: zborurile au avut întârzieri considerabile.

Citește și: Blocați în aeroport cu zilele

Ce părere au românii blocați în Munchen?

Cei mai mulți dintre pasagerii români și-au pierdut deja speranța.

Majoritatea au dormit pe unde au apucat în aeroport, cu gândul și speranța că problema se va remedia mai repede: „Aveam un zbor ieri, la 23.10 din Munchen la Cluj, care s-a amânat. Am fost transferat pe lista de așteptare din Munchen în Frankfurt. Asta s-a întâmplat pe la 01.00 noaptea și după aia am ajuns pe lista de așteptare de la zborul din Frankfurt la Cluj”.

Citește și: VIDEO- Haos în aeroportul din Munchen, Germania- călătorilor li s-au anulat zborurile

Problema zborurilor, prezentă și în Marea Britanie

În Londra, situația zborurilor amânate sau anulate este aceeași. La începutul săptămânii, pe aeroportul Heathrow din Londra s-au înregistrat peste 50 de zboruri anulate din cauza vremii nefavorabile. Printre aeroporturile care s-au confruntat cu anularea zborurilor s-au numărat și aeroportul Gatwick și Stansted.

Singura veste bună pentru pasagerii cărora le-a fost anulat zborul este că, cei din partea companiei britanice British Airways le-au oferit posibiltate de rambursare a banilor de bilete sau reprogramarea zborului.

Citește și: VIDEO- Românii blocați pe aeroportul din Luton au început să protesteze în aeroport


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri