Alte două femei au murit din cauza gripei
Alte două femei, una din Prahova şi cealaltă din Constanţa, au murit, miercuri, din cauza gripei, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

In articol:
Ca urmare, numărul total al deceselor cauzate de gripă în acest sezon a ajuns la 120. Reprezentanţii CNSCBT anunţă că miercuri au murit doi pacienţi cu gripă, fiind vorba despre două femei.
Alte două femei au murit din cauza gripei. Numărul total al deceselor a ajuns la 120
Concret, au murit o femeie în vârstă de 60 de ani, din judeţul Prahova, confirmată cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09, având condiţii medicale preexistente, dar nevaccinată anti-gripal, şi una de 43 de ani, din judeţul Constanta, confirmată cu virus gripal tip A, subtip H3, având condiţii medicale preexistente şi vaccinată anti-gripal.
Astfel, numărul total al deceselor cauzate de gripă în acest sezon se ridică la 120. În 30 ianuarie, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat oficial că în România este epidemie de gripă.