Firma de catering care a livrat mâncare la școlile din Mehedinți, unde peste 100 de copii au ajuns la spital, a fost amendată. Cum se apără managerul?
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat și închis temporar activitatea firmei de catering care a livrat mâncare în școlile de Mehedinți. Măsurile au fost luate după ce peste 100 de copii au ajuns la spital, acuzând simptome de toxiinfecție alimentară după ce au consumat mâncarea primită în insituțiile de învățământ.
Managerul firmei de catering se apără și spune că mâncarea nu a avut nimic.
ANPC, amendă usturătoare și suspendarea activității firmei de catering din Mehedinți
ANPC a amendat cu 30.000
Controlul a fost efectuat joi, după ce 118 de elevi și doi adulți au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară, după ce au consumat mâncarea primită de la firma de catering în cauză. Inspectorii ANPC au constatat următoarele aspecte: carne şi produse din carne, precum şi peşte şi produse din peşte fără informaţii referitoare la denumirea produsului, data limită de consum, condiţii de păstrare, număr de lot, ţara de origine, data congelării, denumire producător etc.;
produse alimentare cu data durabilităţii minimale depăşită; materii prime nedepozitate corespunzător; efectuarea activităţii de catering în spaţiul neautorizat; cuptoarele şi tăvile folosite la prepararea produselor finite prezentau depuneri grosiere de grăsime arsă şi urme de rugină.Managerul firmei de catering a declarat că mâncarea pe care a livrat-o a fost bună și consumată atât de el, cât și de angajații instituției. Acesta așteaptă rezultatele analizelor pentru a găsi vinovații de situația nefericită care s-a creat.
"Suspectăm că este cineva care a vrut să ne facă rău intenționat și de asta așteptăm rezultatele analizelor. Ne gândim și noi pentru că nu s-a mai întâmplat niciodată și avem mare grijă mai ales că alimentăm și la școli, e o alimentație publică și ne dăm toate eforturile să fie totul bine. Cam tot personalul care a fost ieri de serviciu a mâncat această mâncare și la noi nu a fost această problemă chiar la nimeni.
Autoritățile din Mehedinți au activat planul roșu de intervenție pentru a prelua persoanele care acuză stări de rău. La spitalul din Drobeta Turnu Severin au ajuns 118 de elevi și doi adulți cu toxiinfecție alimentară din mai multe instituții de învățământ, localizate în Almăjel, Oprișor, Salcia și Ștircovița. Persoanele au început să acuze stări de rău după ce au mâncat pastele primite de la firma de catering.