VIDEO - Amenzi pentru vânzătorii din stradă: polițiștii au amendat o mulțime de persoane care nu au voie să-și vândă marfa în stradă

Amenzi pentru vânzătorii din stradă: polițiștii au amendat o mulțime de persoane care nu au voie să-și vândă marfa în stradă

(Sursa foto: Ziarul Evenimentul)

Amenzile sunt la tot pasul în Capitală. Zeci de vânzători stradali au fost amendați pentru că nu au voie să-și vânda marfa. În plus, autoritățile vor avea dreptul să le confiște produsele puse spre vânzare.

Vânzătorii stradali au intrat în vizorul primăriei. Mai ales de când traiul tot mai greu i-a determinat pe tot mai mulți să recurgă la această metodă de a câștiga câțiva lei. Pe lângă amenzile care se dădeau până acum, polițiștii vor putea confisca marfa  celor care și-au făcut un obicei din a vinde pe stradă.

Amenzi pentru vânzătorii stradali

Fără pic de jenă, chiar în buricul Capitalei, vânzătorii ambulanți și-au întins marfa pe băncile de pe trotuar. Haine, șosete, lenjerie intimă și parfumuri sunt doar căteva dintre produsele din ofertă. Imediat ce ne apropiem cu camera de filmat de ei, aceștia încep să strângă marfa și devin recalcitranți.

„- Ce aveți de vânzare aici?

- Mergeți, mergeți!

- Aveți voie să vindeșți aici?

- Nu avem voie!

- N-a venit poliția mai devreme să vă dea amendă? Să vă spună să strângeți aici?

- Haideți, doamnă. Lăsați-ne!”, 
este una dintre conversațiile între reporter și un vânzător stradal.

Amenzile nu-i mișcă deloc pe vânzătorii ambulanți. În ultimul an, s-au dat aproape 900 de sancțiuni, în valoare de peste 770 de mii de lei.

90% dintre acestea nu sunt achitate.

Citește și: Amenzi record- 390 de milioane de euro

Ce spun autoritățile despre vânzătorii ambulanți?

Dan Rășică, Directorul Poliției Locale din București spune că: „Sancțiunea bănească este inutilă. Am persoane cu sancțiuni acumulate de peste 300 de mii de lei, o persoană”.

Din acest motiv, Primăria Capitalei are pe masă un proiect de hotărâre, care le dă polițiștilor posibilitatea de a confisca marfa. Printre vânzătorii stradali de ocazie, descoperim însă, oameni care trăiesc adevărate

drame și care vând ca să poată trăi.

Unul dintre exemple este o bătrână care-și vinde marfa foarte ieftin, pentru a putea pune ceva pe masă: „Un leu, bunicuță, un leu!”

Femeia, în vârstă de 76 de ani ne spune că n-a avut de ales. Pensia îi ajunge doar cât să plătească facturile și medicamentele. Ca să aibă ce pune pe masă, bătrânica se vede nevoită să vândă în stradă brățări și ciorapi făcuți de mâna ei: „Numai mâncarea sunt astea.

Să iau și eu mâine două pâini! Adineauri a venit un domn de la poliție, a zis să le strâng. Le-am strâns, dar fetele de aici le-au pus la loc, așa că le-am pus și eu”.

Proiectul urmează să fie votat în următoarea ședință de Consiliu General.

Citește și: Controale riguroase ale inspectorilor ANPC: Două centre de îngrijire a vârstnicilor şi o firmă de catering, amendate


Reporter

Mereu am știut că vreau să fiu jurnalist.... până la urmă, cui nu îi place să apară la televizor să-l vadă rudele și vecinii? Am zeci de filmulețe din copilărie în care îi intervievez pe părinții și bunicii mei – probabil sunt printre cele mai bune interviuri ale mele.

Am făcut Facultatea de Jurnalism și Științe Sociale la Universitatea Hyperion, însă visul meu a început să prindă contur abia când m-am angajat la o televiziune de știri. Acolo am învățat de fapt ce înseamnă meseria de jurnalist, cum să faci o știre, cum să pui întrebarea potrivită la momentul potrivit, cum să scoți în față problemele oamenilor.

În mare parte fac materiale economice – despre credite, salarii, cheltuieli, economii și afaceri. Dar îmi place să vorbesc și despre problemele legate de mediu, precum poluarea și cât de important este să reciclăm și să risipim cât mai puțin.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri