Seceta continuă în România. După ce în week-end am avut parte de temperaturi mai scăzute, vor urma zile cu valori de peste 37 de grade.
ANM a emis o nouă avertizare de caniculă pentru țara noastră. Precipitațiile vor fi rare în următoarea perioadă, motiv pentru care seceta își va face apariția în mai multe regiuni.
Temperaturile vor depăși 37 de grade
”Așa cum arată și perspectiva pentru următoarele trei săptămâni, la acest moment, estimările arată în continuare un semnal pentru cantități de precipitații deficitare, iar de la mijlocul săptămânii viitoare, de joi, temperaturi în creștere, care să se apropie din nou de pragul unei zile de caniculă 34-36 de grade. Se întoarce canicula”, a spus Elena Mateescu la Antena 3.
Seceta este așteptată în regiuni precum Moldovei, Dobrogea, o parte a Munteniei, Banat, Crișana sau Maramureș.
În august sunt așteptate temperaturi neobișnuite
”Din 18 iulie valul de căldură se va putea intensifica, și este posibil să consemnăm perioade frecvente consecutive cu valori posibil peste 37 de grade Celsius. Zonele cele mai afectate, la început partea de vest a țării, apoi și sudul și sud-estul țării. Zonele extracarpatice, acolo unde discutăm despre seceta pedologica extremă”, a mai anunțat Elena Mateescu.
Citeste si: Anunț meteo de ultimă oră! Meteorologii anunță cod galben de ploi, vijelii și grindină în aproape toată țara
Ploile vor lipsi și în luna august, averse fiind așteptate doar în zonele montane.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.