Gerul vine peste România, așa că trebuie să fim pregătiți. Meteorologii anunță temperaturi extrem de scăzute.
Nu vor lipsi nici ninsorile. Acestea își vor face simțită prezența încă din weekend.
În noaptea de vineri spre sâmbătă urmează să se instaleze gerul, iar temperaturile vor scădea până la -16 grade, iar la mare, din cauza vântului puternic porturile au fost închise. De asemenea, tot din acest weekend vor începe și ninsorile.
”Sâmbătă, în mare parte din țară va ninge, mai puțin în zona Dobrogei, iar duminică va ninge pe arii mai extinse în sud, în centru și în est și, izolat, în vest și nord-vest”, a spus Alina Șerban, meteorolog ANM, potrivit Observator.tv.
Sâmbătă, vremea se va menține mai rece decât în mod obișnuit la această dată, chiar geroasă dimineața pe arii relativ extinse în nord, în centru, local în zona deluroasă și izolat în rest, iar noaptea pe suprafețe mici în depresiuni și în zona de deal a Olteniei și a Munteniei.
Şi la Bucureşti, sâmbătă, vremea va fi mai rece decât în mod normal. Cerul va fi variabil, mai mult noros noaptea, când vor fi condiții pentru fulguieli. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 0…1 grad, iar minima de -7…-5 grade, anunță romaniatv.net.
Duminică, vremea va fi în continuare rece, geroasă dimineața izolat în depresiunile din estul Transilvaniei și în dealurile sudice, iar noaptea pe spații mici mai ales în nord-vestul și centrul țării.
Cerul va fi mai mult noros și temporar va ninge, ziua în cea mai mare parte a țării, iar noaptea cu caracter local. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, în special pe creste unde va viscoli ninsoarea, iar la cote mai reduse și în regiunile vestice, sud-vestice, estice și sud-estice. Temperaturile maxime se vor încadra între -6 și 4 grade, iar cele minime, în general, între -12 și -2 grade.Valul siberian
Țara noastră va fi lovita ți de un val de aer polar siberian, de unde și temperaturile extrem de scăzute.
“E o masă de aer polară care vine de undeva din Siberia în zona noastră. Temperaturile o să scadă frecvent sub minus 10 grade. Răcirea va fi în toată ţara, dar răciri mai mari vor fi în nordul şi centrul ţării” au spus specialistii ANM, potrivit fanatik.ro.