Roxana Moise, fostă handbalistă și concurentă a competiției Exatlon, a murit la vârsta de 39 de ani, după o perioadă grea, în care s-a confruntat cu probleme de sănătate.
Vestea morții Roxanei Moise a îndurerat o țară întreagă. În vârstă de 39 de ani, moartea prematură a sportivei, i-a șocat pe toți.
Roxana Moise era căsătorită și avea trei copii, care vor crește fără a o mai vedea vreodată.
Antrenoarea Roxanei Moise, mărturie cutremurătoare: "Doamna, eu o să mă fac bine"
Antrenoarea Roxanei Moise a făcut o mărturie cutremurătoare despre cea pe care a îndrumat-o în lumea handbalului. Nicoleta Lazăr a povestit că în urmă cu trei luni Roxana Moise i-a spus că se va face bine, după ce a nu a putut ajunge la întâlnirea pe care o organizase cu generația ei.
„Am vorbit cu ea acum vreo trei luni, când a organizat ea o întâlnire la restaurant cu prima mea generație de copii pe care i-am antrenat. Roxana a fost prima mea generație. Când am ajuns seara acolo, ne-a dat mesaj că ea nu mai putea să vină, că se simte foarte rău. Mai vorbisem cu ea înainte, cred că cel puțin o oră. Și mi-a spus: doamna, eu o să mă fac bine. O să vedeți. Dar se vedea că deja uita ce vorbea. Era foarte optimistă. Prietena ei cea mai bună a stat lângă ea efectiv. A stat lângă ea non-stop. Ea mi-a dat dimineața la șapte jumătate mesaj și zice, doamna, am pierdut-o pe Roxana. Dormea în fiecare seară cu ea în pat”,
a declarat antrenoarea Roxanei Moise, Nicoleta Lazăr, potrivit fanatik.ro.
Trecerea în neființă a Roxanei Moise este regretată de toți cei care au cunoscut-o. De la familie, la prieteni și colegi, oamenii o plâng pe fosta handbalistă.
„Cu părere de rău, vreau să transmit și eu familiei Roxanei condoleanțe și dacă are nevoie de un suport emoțional, voi fi alături din tot sufletul. Îmi pare atât de rău că a murit. Știam că are probleme de sănătate încă de când acestea au început. Roxana a suferit de leucemie, a făcut și chimioterapie.... Ultimii doi ani și jumătate, sau chiar trei, nu au fost cei mai simpli pentru ea, dar a luptat să trăiască, avea un soț, trei copii...