Aflat într-o vizită la Budapesta, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a declarat că doza suplimentară de vaccin anti-Covid ar trebui amânată ca prioritate şi ar trebui oferită pentru creşterea ratelor de imunizare în ţările unde doar 1 -2 % din populaţie a fost vaccinată.
Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general OMS, susține că rata de vaccinare n-a crescut la nivel global, iar între timp se pot dezvolta alte tupini ale virusului. Acesta propune ca dozele suplimentare să fie donate țărilor unde oamenii nu au primit nici măcar prima doză.
Discuția a avut loc în contextul în care există discuții referitoare la o doză suplimentară a vaccinului anti-Covid pentru cei cu o schemă completă de imunizare.
SUA a anunțat că o a treia doză ar trebui administrată la 8 luni de la rapel, începând cu data de 20 septembrie. Israelul a început deja administrarea dozei suplimentare, pe când în Danemarca, a treia doza va fi destinată celor cu un sistem imunitar slăbit.
Citeste si: Când încep facultăţile în anul şcolar 2021-2022
Franța plănuiește administrarea dozei suplimentare de luna viitoare.
O altă țară ce a început administrarea unei doze suplimentare este Elveția, iar Germania are în vedere administrarea celei de-a treia doze în cazul tuturor celor care au schema de vaccinare completă.
La nivel mondial, până în prezent, au fost administrate aproximativ 5 miliarde de doze de vaccin anti-Covid, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.
Citeste si: Ce se întâmplă dacă faci doza 3 de vaccin anti-COVID mai devreme de 8 luni
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.