Anuntul facut de ANM pentru urmatoarele doua luni: Vor fi temperaturi mai ridicate decat media ultimilor 30 de ani
In lunile noiembrie si decembrie, in partea de sud a tarii vom avea temperaturi mai ridicate decat media ultimilor 30 de ani, iar in restul regiunilor, temperaturile se vor apropia de aceasta medie, a declarat marti directorul executiv al Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu.
"Pentru noiembrie si decembrie, estimarile Centrului European (ECMWF- European Centre for Medium-Range Weather Forecasts, n.r.) arata posibilitatea sa avem temperaturi peste norma, in partea de sud a teritoriului si apropiata de norma in rest. Peste norma inseamna sa fie usor mai cald decat ar fi firesc in aceste doua luni. De altfel, media temperaturii la nivelul tarii pentru luna noiembrie pana in acest moment se situeaza peste aceste medii climatologice.
Pentru luna ianuarie, exista semnalul ca ar putea aparea temperaturi sub medie in partea de nord si de centru a tarii, a precizat reprezentantul ANM.
Georgescu a subliniat ca ANM nu poate sa emita estimari pentru intreaga iarna.
"Ne referim doar la urmatoarele trei luni, din care a trecut deja jumatate din luna noiembrie.
Potrivit oficialului ANM, prognozele sezoniere trebuie privite cu retinere, avand in vedere ca gradul lor de realizare este de 60% si nu pot fi prognozate fenomenele extreme.
Sursa stire: news.ro