Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, atacă benzinăriile care au scumpit nejustificat carburanții.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis un mesaj ferm către benzinăriile care au crescut nejustificat prețurile la carburanți și aafirmat că acestea vor fi supuse unor controale și verificări din partea Consiliului Concurenței și a altor instituții competente. Declarațiile au fost făcute în plenul Camerei Deputaților, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari privind scumpirile din piața combustibililor.
Anunțul ministrului Energiei, Bogdan Ivan, despre scumpirile de la pompă
Potrivit ministrului, există suspiciuni clare că unele stații de alimentare au majorat artificial prețurile, în ciuda faptului că nu există motive obiective care să justifice o astfel de practică. „Cei care astăzi, la pompă, în mod total imoral, vin şi cresc preţul nejustificat trebuie să ştie că au o problemă cu cei din Consiliul Concurenţei, cu alte instituţii care trebuie să-i protejeze pe români şi cărora le-am cerut astăzi, scris oficial, să demareze proceduri pentru a verifica modul în care au crescut preţurile la pompă, la motorină şi benzină, total nejustificat, în condiţiile în care rafinăria Petrotel nu
Ministrul Energiei a oferit și asigurări legate de prețul gazelor naturale în sezonul rece. Bogdan Ivan a precizat că schema de plafonare rămâne în vigoare și că românii nu vor resimți majorări în lunile de iarnă. „Şi ca să fie foarte clar, preţul la gaz nu o să crească în această iarnă, avem activă schema de plafonare până în 31 martie 2026, deja am început să lucrăm la mecanisme prin care ne vom asigura că după 31 martie 2026 nu o să avem o creştere bruscă a preţului, aşa cum am avut acum la energie, pentru a-i proteja pe români, pe românii care, mulţi dintre ei au venituri mici, trebuie să aleagă dacă îşi plătesc facturile sau îşi cumpără mâncare sau medicamente.”, a punctat ministrul.
Oficialul a insistat și pe ideea că nu există motive economice reale pentru ca prețurile la carburanți să ajungă la valori exagerate, cum ar fi 9 lei pe litru, așa cum s-a vehiculat în spațiul public.
Bogdan Ivan a explicat că România nu depinde de producția Lukoil și exportă anual cantități semnificative de combustibil, ceea ce elimină riscul unei penurii sau al unei presiuni artificiale asupra pieței. El a mai spus că niciun petrolist nu are motive să majoreze prețul la motorină și benzină la 9 lei pentru litrul de carburant, ținând cont că România exportă un milion de tone de combustibil în fiecare an și țara noastră nu depinde de ceea ce produce Lukoil.