Chirurgul care a condus echipa ce a realizat transplantul hepatic în cazul fetiţei de cinci care a murit marţi seară la Institutul Fundeni explică faptul că medicii au constatat că nu exista proces de cicatrizare în cazul copilei, suturile realizate de chirurgi în timpul primei intervenţii fiind desfăcute.
Medicii subliniază că analizele copilei nu au arătat prezenţa vreunui virus hepatic, iar cauza insuficienţei sale hepatice nu este una „misterioasă”, ci ficatul său era cirotic.
„ Astăzi, din păcate, suntem la un sfârşit de drum care nu s-a concretizat cum am fi dorit cu toţii, adică cu salvarea unei vieţi.(...) E un moment trist, pe care nu ni l-am fi dorit aşa ”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, medicul Anca Colita de la Institutul Fundeni.
Fetița avea deja insuficiență hepatică în momentul sosirii la spital
La rândul său, profesorul Vladislav Braşoveanu, care a condus echipa care a realizat transplantul hepatic, a afirmat că fetiţa avea insuficienţă hepatică acută la sosirea la spital, necesitând transplant de urgenţă, pe 30 aprilie.
„ Iniţial, după ce a fost transferată de la Grigore Alexandrescu, indicaţia de insuficienţă hepatică acută, pusă de medicii ATI de la spitalul Grigore Alexandrescu, a fost confirmată de doamna profesor
Acesta a menţionat că fetiţa avea nevoie de 150-200 de grame de ficat, iar medicii au avut la dispoziţie un fragment 300 de grame de ficat „de calitate foarte bună”. Medicul a precizat că, din punctul de vedere al chirurgului, intervenţia privind transplantul a decurs „în condiţii bune”, însă în terapie intensivă au fost probleme, având în vedere starea generală a fetiţei.
Citeste si: VIDEO- Rebeca, fetița care suferea de boala Wilson, a decedat
El a explicat că, la un moment dat fetiţa a fost detubată, dar a trebuie reintubată la zece zile de la transplant, iar ulterior s-a instalat o insuficienţă multiplă de organ, fapt care a necesitat o nouă intervenţie chirurgicală.
„ Surpriza mare a fost că la această reintervenţie am constatat că suturile care le-am făcut la nivelul intestinului subţire, suturile pe care le-am făcut la nivelul ficatului erau, practic, desfăcute, dezunite, ceea ce înseamnă
Fetița nu ar fi suferit de boala Wilson
El a arătat că insuficienţa hepatică de care suferea fetiţa nu a fost una „de cauză misterioasă”.
Citeste si: Grecia renunţă la obligativitatea purtării măştii sanitare în avioane şi locuri publice închise
Reprezentanţii spitalului au menţionat că în cazul fetiţei s-au făcut „nenumărate analize”, atât pentru detectarea unor virusuri hepatice cât şi respiratorii şi „nimic din virusurile hepatitice nu a ieşit pozitiv”.
De asemenea, există teste care infirmă boala Wilson în cazul copilei.
Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.
Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.
Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.
”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”