Aproape 3.000 de cadre medicale din Constanţa, în grevă de avertisment; acţiuni similare şi în Buzău, Focşani şi Vaslui

Aproape 3.000 de cadre medicale afiliate Sindicatului ”Sanitas” Constanţa au fost în grevă de avertisment, miercuri dimineaţă, solicitând, printre altele, o lege a salarizării corecte, care să elimine inechităţile. Acţiuni similare au fost organizate şi în spitale din Buzău, Focşani şi Vaslui, la care au participat câteva sute de asistenţi medicali.

Editor: Viorela Precupas miercuri 19 octombrie 2016 , 11:21

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Aproximativ 100 de persoane s-au strâns, miercuri dimineaţă, în faţa biroului ”Sanitas” de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, purtând banderole albe pe care scria “Grevă” şi scandând “Unitate”.

De asemenea, ei au avut mai multe pancarte pe care scria: “Câte şcoli să mai urmăm ca să ne echivalăm”, “Vrem să fim corect plătiţi, nu să ne umiliţi”, “Suntem respectaţi afară, vrem acelaşi lucru şi în ţară”, “Sporuri din antichitate, taxe actualizate”.



Preşedintele Sindicatului ”Sanitas” Constanţa, Nicolae Manea, a declarat că la această grevă de avertisment participă 2.920 de persoane din cei 3.650 de membri din judeţ. El a precizat că pacienţii nu au avut de suferit în urma acţiunii.

Au fost asigurate urgenţele, o treime din cadrele medicale au rămas pe secţie, sub nicio formă nu vrem să sufere pacienţii, pe adeziuni au semnat inclusiv pacienţii şi îi respectăm. Pănă la urmă tot ceea ce cerem este în primul rând în beneficiul pacienţilor ”, a afirmat Nicolae Manea.

El a spus că una dintre revendicări este o lege a salarizării corectă.

“Ne doare foarte mult că această Ordonanţă 20, care ar fi trebuit să rezolve inechităţile creează şi mai multe inechităţi în sensul că au fost omişi cei din asistenţă socială, au fost omişi personalul TESA şi funcţionarii publici din DSP-uri.
Dorim o lege a salarizării corectă. Până la urmă sănătatea ar trebui să iasă de la bugetari pentru că nu este plătită din bugetul statului, ci din bugetul asigurărilor sociale de sănătate. Vrem o lege a salarizării predictibilă să ştim unde vor ajunge în următorii 5 ani salariile în aşa fel încât să stabilizăm personalul. Dacă omul ştie foarte clar că peste cinci ani va ajunge la un salariu decent, nu neapărat la nivelul Uniunii Europene, dar decent, atunci gândurile de a migra către exterior sunt din ce în ce mai mici
”, a spus
liderul ”Sanitas” Constanţa.

El speră să nu se ajungă la greva generală programată pentru 31 octombrie. “Următoarea etapă, 31 octombrie, grevă generală. Sperăm să nu ajungem în această situaţie, de aceea negociem în fiecare zi. O echipă a Federaţiei Sanitas negociază, şi ieri au fost în Parlament, s-au discutat în comisii şi domnii parlamentari sunt de acord că aceste revendicări ale noastre sunt pertinente şi se pot realiza”, a mai spus Nicolae Manea.


Cadrele medicale s-au mai plâns şi de personalul insuficient din unităţile medicale, de condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea şi insuficienţa materialelor sanitare, ei dorind condiţii de lucru apropiate de cele din Uniunea Europeană.

Şi aproximativ 250 de asistenţi medicali, infirmieri şi personal TESA de la unităţi medicale din judeţul Vrancea au protestat în curtea Spitalului Judeţean ”Sfântul Pantelimon” din Focşani, între orele 9.00 şi 11.00.


Protestul a fost însoţit de muzică- melodii precum ”Banii vorbesc” şi ”România trezeşte-te!”-, iar oamenii au scandat lozinci prin care cereau să le fie respectată profesia şi au fluierat.

”Vrem echitate salarială, vrem să nu mai fie această lipsă de respect, vrem demnitate, iar dacă nu ne vor fi soluţionate revendicările vom intra în grevă generală. Plini de respect pentru pacienţi, protestăm şi sperăm să nu se ajungă la grevă generală. Nu vrem ca oamenii să fie afectaţi, vrem doar ca meseria să ne fie respectată. Am protestat pe melodii motivaţionale pentru că aveam nevoie de ceva să putem rezista frigului, sub melodii cu mesaje foarte importante pe care sperăm să le audă şi să le înţeleagă cine trebuie”, a declarat vicepreşedintele ”Sanitas” Vrancea, Cornelia Miron.

Aproximativ 30 de membri ”Sanitas” de la Spitalul Judeţean Buzău au întrerupt şi ei lucrul timp de două ore, nemulţumiţi de inechităţile salariale din sistemul de sănătate.

Sindicaliştii s-au adunat în holul spitalului, purtând ecusoane pe care era scris ”grevă”.

”La protest au participat toţi sindicaliştii care sunt de serviciu în acest moment, asigurând doar urgenţele. Activitatea este oprită pentru două ore, între orele 8.00-10.00, sperăm ca acest protest să aibă un răsunet. Vrem ca toată lume să îşi pună întrebări. Ce se întâmplă în aceste două ore, cât personalul lipseşte? Aş vrea să se vadă lucrul ăsta. Aşteptăm şi facem în continuare presiuni asupra autorităţilor, să fim susţinuţi, să nu mai fim oile negre ale sistemului şi să scăpăm de umilinţă ”, a declarat liderul interimar al ”Sanitas” Buzău.

Proteste au avut loc şi la Vaslui, unde zeci de asistente şi infirmiere de la Spitalul Judeţean au întrerupt activitatea, ieşind pe holurile unităţii medicale, nemulţumite de salarizare şi de modul de calculare a sporurilor, a suprasolicitării la locul de muncă şi a lipsei dotărilor secţiilor.

Sporurile sunt foarte mici şi total neechitabile faţă de activitatea prestată. La Secţia de Chirurgie, de exemplu, vin toate categoriile de pacienţi, şi cu SIDA, şi bolnavi psihic, iar sporul acordat este de 15%, la fel ca la alte secţii unde nu au niciun grad de periculozitate. De asemenea, ne confruntăm cu o criză acută de personal. Imaginaţi-vă că, pe schimburile II şi III, suntem două asistente şi o infirmieră pe toată secţia, la 60 de bolnavi. Nu mai spunem că echipamentul îl cumpărăm din banii noştri, deşi ar trebui oferit de către spital ”, a declarat, miercuri, pentru News.ro Liliana Galan, asistent medical principal la Secţia de Chirurgie a SJU Vaslui.

Liderul Filialei Vaslui a Sindicatului ”Sanitas”, Daniela Clătinici, a precizat că nu au existat incidente pe perioada desfăşurării protestului, activitatea reintrând în normal după ora 10.00, când greviştii au revenit în secţii.   

Proteste similare au avut loc în toată ţara. Sute de asistenţi medicali de la spitale din Timişoara, Alba Iulia, Arad şi Braşov au protestat, miercuri dimineaţă, atât în curtea unităţilor medicale cât şi pe holuri, scandând: ”Vrem salarii” şi ”Vrem să fim respectaţi”. Sindicaliştii au fost nemulţumiţi că niciun medic nu a participat la acţiune, pentru că, susţin ei, ”rezolvându-se problema gărzilor medicilor, aceştia şi-au urcat un sac în căruţă şi au rămas ceilalţi acum”.

Asistenţi medicali din toate spitalele din ţară au fost în grevă de avertisment, miercuri, timp de două ore, internările şi operaţiile care nu sunt urgente fiind amânate până la ora 10.00, a declarat pentru News.ro prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi.

El a spus că singura scandare în timpul grevei de avertisment va fi”grevă generală”, care este programată să aibă loc în 31 octombrie, aproape 69.000 de sindicalişti ai Federaţiei Sanitas exprimându-şi acordul pentru această formă de protest.

Sindicatul Sanitas cere introducerea în Ordonanţa 20/2016 a angajaţilor care lucrează în serviciul tehnic administrativ- 23.000 de persoane, a funcţionarilor publici din Direcţiile de Sănătate Publică- 1.800 de oameni şi a celor din creşe şi grădiniţe, aproximativ 1.500 de persoane.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Avertizare ANM: Cod portocaliu de caniculă! România, lovită de un val de praf saharian Avertizare ANM: Cod portocaliu de caniculă! România, lovită de un val de praf saharian
spotmedia.ro
Hic Rhodos, hic salta, Clotilde! Hic Rhodos, hic salta, Clotilde!
spotmedia.ro
De ce Facebook și YouTube nu fac față asaltului de mesaje anti-vaccin? De ce Facebook și YouTube nu fac față asaltului de mesaje anti-vaccin?
b1.ro
Veste foarte proastă pentru românii care pleacă la mare pe A2. Autorităţile s-au gândit... Veste foarte proastă pentru românii care pleacă la mare pe A2. Autorităţile s-au gândit să facă asta tocmai acum
infoactual.ro
A aruncat BOMBA! Dezvăluirea ȘOCANTĂ a momentului: Am găsit-o pe Elodia! A aruncat BOMBA! Dezvăluirea ȘOCANTĂ a momentului: Am găsit-o pe Elodia!
infoactual.ro
Cristina Cioran trece prin momente grele. Actrița a născut prematur: „Rugaţi-vă” Cristina Cioran trece prin momente grele. Actrița a născut prematur: „Rugaţi-vă”
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si