Arena Naţională va fi închisă! Anunţul făcut de Gabriela Firea: "DNA a început o anchetă in rem"

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, luni seara, într-o conferinţă de presă, închiderea Arenei Naţionale pentru două-trei luni, pentru refacerea gazonului.

Author: M. P. luni 12 noiembrie 2018 , 20:31

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

”Cu Arena Naţională se întâmplă că noi aveam un contract care funcţiona foarte bine, un contract legal, un contract foarte bine fundamentat juridic, prin care unul dintre cluburile care închiria cel mai des Arena Naţională în vederea organizării de competiţii sportive, pe un contract de barter, achita contravaloarea mentenanţei gazonului.

O gazetă de sport, care şi-a încheiat subiectele sportive, ne-a făcut plângere la DNA. DNA a început o investigaţie in rem, s-a suspendat acel contract. Deci am rămas fără contractul de mentenanţă a gazonului”, a precizat Firea.

Ea a spus că atunci când se desfăşura acest contract gazonul îndeplinea condiţiile cerute la standar de europene.

Firea a precizat că a urmat o procedură de licitaţie, care a durat.

”Având în vedere starea precară a gazonului de pe Arena Naţională, pe care a văzut-o toată lumea, că nu mai este niciun secret, numai că lumea nu ştie în ce situaţie ne aflăm, că DNA se ocupă de gazonul de pe Arena Naţională, am luat hotărârea de a închide Arena Naţională pentru toate competiţiile sportive şi de altă natură, pe toată perioada remedierii gazonului de pe Arena Naţională. Societatea care se ocupă în acest moment consideră că în două-trei luni de zile gazonul va fi adus la o stare în care putem să spunem că se vor putea desfăşura competiţii sportive sau de altă natură, fără

dificultăţi”, a anunţat primarul Capitalei.

Fotbaliştii mai multor echipe, FCSB, Dinamo, dar şi Astra s-au plâns de starea gazonului de pe Arena Naţională, după meciurile disputate în Liga I. FCSB dispută cele mai multe meciuri pe Arena Naţională, iar în acest an mai are trei partide "pe teren propriu", pe care cel mai probabil le va juca la Voluntari.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Anamaria Prodan, schimbare radicală de look după despărțirea de Laurențiu Reghecampf:... Anamaria Prodan, schimbare radicală de look după despărțirea de Laurențiu Reghecampf: „Frumos, nu?”
spotmedia.ro
Cum s-a format Omicron și de ce s-ar putea ca vaccinurile să nu ne protejeze de noua... Cum s-a format Omicron și de ce s-ar putea ca vaccinurile să nu ne protejeze de noua tulpină
spotmedia.ro
Urmează un weekend cu furtuni electromagnetice. Ce trebuie să știm și ne-ar putea afecta Urmează un weekend cu furtuni electromagnetice. Ce trebuie să știm și ne-ar putea afecta
b1.ro
Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 28 noiembrie – 4 decembrie. În această perioadă,... Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 28 noiembrie – 4 decembrie. În această perioadă, puterea e a celor echilibrați și cu forță sufletească (VIDEO)
infoactual.ro
Premoniția înspăimântătoare a Babei Vanga pentru 2022. Oamenii ar putea să se piardă... Premoniția înspăimântătoare a Babei Vanga pentru 2022. Oamenii ar putea să se piardă complet
infoactual.ro
Baba Vanga: Oamenii vor ajunge in cele din urma sa isi cunoasca fratii lor spirituali... Baba Vanga: Oamenii vor ajunge in cele din urma sa isi cunoasca fratii lor spirituali din alte lumi
evz.ro
Premierul anunță măsuri draconice. Toți trebuie să se auto-izoleze și să își facă un... Premierul anunță măsuri draconice. Toți trebuie să se auto-izoleze și să își facă un test PCR. Nimeni nu mai scapă
doctorulzilei.ro
Uniunea Europeană propune un termen de expirare pentru pașapoartele covid. Despre ce... Uniunea Europeană propune un termen de expirare pentru pașapoartele covid. Despre ce termen e vorba și cum îl putem prelungi?
romaniatv.net
Motivul pentru care Neti Sandu se trezește în fiecare zi la 2:30. "Nu am... Motivul pentru care Neti Sandu se trezește în fiecare zi la 2:30. "Nu am reușit în 27 de ani să îi conving că e părul meu!"
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si