Argeşean, găsit înjunghiat şi cu gâtul tăiat în propria casă! Criminalul l-a măcelărit din cauza ASTA

Poliţiştii şi procurorii din judeţul Argeş au declanşat, luni, o anchetă, după ce un bărbat din Davideşti a înjunghiat de mai multe ori un consătean. Cadavrul a fost găsit în bucătăria agresorului, având şi o tăietură la gât.

Author: G. S. luni 19 noiembrie 2018 , 15:18

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Poliţiştii din Argeş au fost sesizaţi, luni, despre faptul că la Davideşti a fost găsit, în bucătăria unei locuinţe, un bărbat cu o plagă tăiată la gât.

Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că victima avea şi mai multe înţepături în zona abdomenului.

Dosarul a fost preluat de către procurorii Tribunalului Argeş, care fac cercetări pentru omor.

Surse din cadrul anchetei au precizat că fapta s-a produs pe fondul consumului de alcool. Victima i-ar fi spus agresorului că a avut sau că intenţionează să aibă o aventură cu soţia sa, moment în care bărbatul a luat un cuţit şi l-a înjunghiat.

Un vecin al celor doi, venit să ceară o piuliţă, a găsit victima în stare de inconştienţă şi a sunat la 112. Medicii n-au reuşit, însă să salveze viaţa bărbatului de 61 de ani.

Agresorul a fost preluat de către poliţişti, fiind audiat.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Alex Velea a dat cărțile pe față! Adevărul despre cearta cu Zannidache: ”Până la urmă,... Alex Velea a dat cărțile pe față! Adevărul despre cearta cu Zannidache: ”Până la urmă, așa este viața”
spotmedia.ro
Jurnaliştii şi studenţii sunt ţintele unui nou sistem de supraveghere cu recunoaștere... Jurnaliştii şi studenţii sunt ţintele unui nou sistem de supraveghere cu recunoaștere facială din China
spotmedia.ro
Când PSD nu se poate abține. Rânjetul lui Dragnea în noua coaliție Când PSD nu se poate abține. Rânjetul lui Dragnea în noua coaliție
b1.ro
Oana Roman, criză de nervi din cauza polițiștilor: „Nu sunteți în stare de nimic!” Oana Roman, criză de nervi din cauza polițiștilor: „Nu sunteți în stare de nimic!”
infoactual.ro
Premoniția înspăimântătoare a Babei Vanga pentru 2022. Oamenii ar putea să se piardă... Premoniția înspăimântătoare a Babei Vanga pentru 2022. Oamenii ar putea să se piardă complet
infoactual.ro
Baba Vanga: Oamenii vor ajunge in cele din urma sa isi cunoasca fratii lor spirituali... Baba Vanga: Oamenii vor ajunge in cele din urma sa isi cunoasca fratii lor spirituali din alte lumi
evz.ro
Răsturnare de situație: Cine pleacă de la Antena Stars după bătaia de la toaletă?... Răsturnare de situație: Cine pleacă de la Antena Stars după bătaia de la toaletă? „Mi-au interzis să vorbesc”
doctorulzilei.ro
Jurnalist ieșean, efecte secundare grave după a doua doză. „Nu voi face cea de-a treia... Jurnalist ieșean, efecte secundare grave după a doua doză. „Nu voi face cea de-a treia doză a vaccinului, deși acum o lună eram convins că o voi face/ Dacă nu mă operez ajung în cărucior”
romaniatv.net
SOV, mesaj FULMINANT de 1 Decembrie: Stăm încremeniţi, ca măgarul în pantă. Nişte... SOV, mesaj FULMINANT de 1 Decembrie: Stăm încremeniţi, ca măgarul în pantă. Nişte bulangii au decis soarta noastră! Afară din NATO şi UE
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si