Asistent medical, surprins în timp ce agresa o pacientă de 30 de ani. Bărbatul de 58 de ani apela des la un comportament abuziv
Un asistent medical de 58 de ani a ajuns în arest la domiciliu, după ce a agresat de mai multe ori o pacientă de 30 de ani.
Situație dramatică la Spitalul Bălăceanca, acolo unde s-a deschis o anchetă internă, după ce un asistent medical a ajuns pe mâna oamenilor legii.
Bărbatul în vârstă de 58 de ani a fost plasat în arest la domiciliu, după ce, inițial, a fost reținut pentru 24 de ore pe 11 ianuarie.
Asistentul agresiv a ajuns închis la domiciliu
Totul după ce pe data de 9 ianuarie 2026, oamenii legii din Pantelimon au fost sesizați cu privire la un incident violnet.
După sesizare s-a întocmit un dosar penal pentru purtare abuzivă, asta după ce s-a constatat că asistentul medical ar fi agresat în repetate rânduri o pacientă în vârstă de 30 de ani. Dovezile în acest caz au fost chiar imaginile surprinse pe camerele de supraveghere din unitatea medicală.
"La data de 09 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Pantelimon au fost sesizaţi cu privire la un incident care ar fi avut loc în cadrul unei unităţi spitaliceşti, din comuna Cernica, sat Bălăceanca. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă de către un bărbat de 58 de ani, care ar fi agresat fizic o femeie în vârstă de 30 de ani. În urma efectuării activităţilor investigativ-operative şi întregirii materialului probator, poliţiştii Poliţiei Oraşului Pantelimon au dispus reţinerea persoanei în cauză, pentru 24 de ore, iar la data de 11 ianuarie a.c., acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, au mai transmis reprezentanții Poliției.
Acum cercetările în acest caz sunt continuate sub coordonarea procurorului care se ocupă de dosar, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul violent, nu o dată, ci de mai multe ori.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.