Atac cu drujba in nordul Elvetiei! Cinci persoane au fost ranite

Atac cu drujba in nordul Elvetiei! Cinci persoane au fost ranite

Cinci persoane au fost ranite, dintre care doua grav, intr-un atac comis de catre un barbat neidentificat, in localitatea Schaffhausen, in nordul Elvetiei, a anuntat luni politia, relateaza BBC News.

Potrivit martorilor citati de rt.com, atacatorul avea o drujba, insa politia nu a confirmat acest lucru.

Parti din centrul localitatii, care se afla la frontiera cu Germania, au fost inchise dupa asalt, iar politia cauta atacatorul.

Vehicule de politie si ambulante se aflau la fata locului, iar elicoptere de salvare survolau zona, a declarat o purtatoare de cuvant a politiei, Cindy Beer, citata de Swissinfo.

Politia nu a oferit alte amanunte.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri