Sportivii clasaţi pe primele patru locuri în proba de 1.500 de metri de la Jocurile Paralimpice, categoria T13, atleţi cu probleme de vedere, au încheiat cursa cu timpi mai buni decât cel înregistrat de campionul olimpic, americanul Matthew Centrowitz.
Duminică, algerianul Abdellatif Baka a fost cronometrat cu trei minute, 48 de secunde şi 29 de sutimi, el fiind urmat de etiopianul Tamiru Demisse, cu 3:48.59, kenyanul Henry Kirwa, cu 3:49.59 şi de fratele învingătorului, Fouad Baka, cu 3:49.84.
La Jocurile Olimpice de la Rio, competiţie care a avut loc luna trecută, castigatorul medaliei de aur, Matthew Centrowitz a fost înregistrat cu timpul de 3:50.00.