
Autoritățile franceze puse pe jar de culegătorii de ciuperci din România. Hectare întregi de pădure au fost distruse
Autoritățile franceze din regiunea Jura au fost puse pe jar de culegătorii de ciuperci din România, la scurt timp după ce au sesizat că mai multe zone de pădure au fost degradate în perioada octombrie-noiembrie.
Conform Oficiului Silvic Naţional, este vorba despre câteva sute de persoane care ar fi responsabile de distrugerea pădurilor, fenomenul fiind în contunuă creştere.
Reprezentanții regiunilor Salins les Bains, Arbois și Poligny din Jura afirmă că s-au săturat de invazia culegătorilor de ciuperci din țările din Est, mai ales din România. La locul faptei, reprezentanții Oficiului Silvic din Franţa au sesizat mai multe pagube în special la arbori. Fenomenul persistă în regiune de aproximativ zece ani încoace, în ultima perioadă fiin în creștere semnifiativă.
Aurélie Gros, agent al Oficiului Naţional Silvic, cu sediul în Aiglepierre, a sesizat că jumătate de hectar de lemn a fost grav degradat în special prin tăierea ilegală a copacilor. Aceasta a alertat apoi reprezentanții locali care, odată ajunși la fața locului, au putut măsura amploarea pagubelor, după cum a explicat Jean-Marie Renaud, primarul orașului Aiglepierre: „Sunt tabere sălbatice, o mulțime de gunoaie. lăsate în urmă., la care trebuie adăugată culesul ilegal de ciuperci.
Citeste si: VIDEO| Incident cutremurător la spitalul din Lugoj. O bucată de tavan s-a prăbușit în mijlocul unui salon
Românii distrug pădurile franceze
Cei vinovați de acest incident, estimați ca fiind sute de persoane, culeg ciupercile din zonă, o specie foarte răspândită în pădurile din Jura, pentru rețele clandestine care exportă în special pe piața spaniolă.
Aceste rețele infracționale sunt dificil de contracarat în ciuda înființării, prin hotărâre municipală, a cardurilor care autorizează recoltarea de sânge lactaria doar pentru deținătorii de permise de cazare locale.Angajații Oficiului Național Silvic sunt prea puțini pentru a putea declara toate pagubele materiale produse, sistemele de autorizare și amenzile nefiind suficient de bine stabilite.
Oamenii legii și ofițerii de la serviciile vamale muncesc pentru a putea interveni atunci când culegătorii ilegali de ciuperci își adună recoltele în zonele autostrăzilor.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.