Autorul sangerosului atac din Turcia, soldat cu 51 de morti si zeci de raniti, are cel mult 14 ani

Autorul sangerosului atac din Turcia, soldat cu 51 de morti si zeci de raniti, are cel mult 14 ani

Atacul de sambata seara de la Gaziantep, in Turcia, soldat cu 51 de morti si zeci de raniti, a fost comis de catre un kamikaze in vârsta de 12 pana la 14 ani, a declarat duminica presedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

"El fie s-a detonat, fie purta explozivi detonati de la distanta", a declarat seful statului turc intr-o interventoie transmisa in direct din fata Primariei din Istanbul, informeaza News.ro.

Cel putin 51 de persoane au fost ucise, iar alte 69 au fost ranite sâmbata seara in acest atac, la o nunta, a anuntat Erdogan.

Este vorba despre cel mai sângeros atac comis anul acesta in Turcia, care poarta "probabil" semnatura gruparii Statul Islamic, a declarat presedintele turc.

Fragmente dintr-o vesta de explozivi au fost gasite la fata locului, a anuntat Parchetul.HDP a sugerat ca Statul Islamic a comis atacul dupa ce alt partid prokurd a anuntat ca intentioneaza sa negocieze incetarea unui conflict vechi de trei decenii intre militanti kurzi si Guvernul turc.

"Este clar ca Daesh (acronimul arab al Statului islamic) a avut o organizatie la Gaziantep sau a incercat sa-si faca loc in ultima perioada", a declarat Erdogan.

"Numeroase operatiuni intensive au loc. Bineinteles ca fortele noastre de securitate vor efectua aceste operatiuni cu si mai multa intensitate", a adaugat el.

Un sofer de autobuz care a adus invitati de la Siirt la Gaziantep a declarat ca nu i-a venit sa creada ca petrecerea a fost atacata. "Era o petrecere la nunta. O petrecere la nunta obisnuita", a declarat Hamdullah Ceyhan pentru agentia Anadolu.

O serie de guverne, inclusiv ale Statelor Unite, Suediei, Greciei, Frantei, Bahrainului, Qatarului si Iordaniei, au condamnat atacul.

 

 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri