Avertismentul lui Mugur Isărescu despre euro digital. De ce România și Europa nu pot renunța complet la numerar: „Fără sisteme clare de securitate cibernetică, ne termină rușii în trei zile”

Mugur Isărescu avertizează

Mugur Isărescu explică de ce România și Europa nu pot renunța complet la numerar, chiar dacă apare euro digital.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a vorbit marți despre procesul de introducere a unui euro digital și susține că această monedă electronică nu ar urma să înlocuiască numerarul în euro.

Avertismentul lui Mugur Isărescu despre euro digital

Mugur Isărescu a vorbit în cadrul conferinţei organizate de BNR şi Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale (ASPES), având tema „Nevoia restructurării şi reconstrucţiei economiei româneşti într-o lume în schimbare”.

„Suntem (…) la o perioadă în plină reaşezare strategică, recalibrare, redefinire globală, europeană, naţională. Schimbare şi transformare, acestea sunt sintagmele cel mai des invocate, atât la nivelul decidenţelor politici, a instituţiilor financiare, cercetătorilor, cât şi a actorilor economici. (…) Schimbare după schimbare, schimbarea după schimbare aceasta reprezintă o nouă normalitate”, a afirmat guvernatorul BNR.

Acesta a apreciat că dezbaterea pe tema restructurării economice vine într-un moment deosebit de potrivit: „Contextul internaţional invită la căutarea fundamentelor, pentru un nou design economic-industrial, cât şi pentru o nouă anvelopă financiară flexibilă şi plină de

rezilienţă”.

Un exemplu invocat de Mugur Isărescu este proiectul legat de moneda digitală europeană. „Am citit ieri despre accelerarea procesului de introducere a unui euro digital, un euro digital care nu înlocuieşte numerarul în euro şi – aşa cum spunea madame Lagarde (preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, n.r.), nu pentru că îmi place să îmi văd semnătura pe bancnotele de euro, ci pentru că bancnotele euro rămân preferatele unei părţi din populaţie.

Am mai povestit de încercarea Suediei de a fi prima ţară no-cash society, când şi-au celebrat 350 de ani de la înfiinţarea Băncii Centrale a Suediei şi pe urmă au constatat că nu vor putea din două considerente şi ambele s-au dovedit practice”, a explicat guvernatorul.

Citește și: Ministrul Sănătății, primele declarații după ce Donald Trump a afirmat că paracetamolul dăunează gravidelor și fătului nenăscut: "Cel mai probabil îl va retrage de pe piață"

„Dacă nu avem sisteme clare de securitate cibernetică, ne termină rușii în trei zile”

Potrivit lui Mugur Isărescu, cele două motive care au împiedicat state precum Suedia sau Noua Zeelandă să renunţe complet la numerar sunt reticenţa unei părţi a populaţiei, în special a pensionarilor, şi vulnerabilitățile de securitate cibernetică. „Primul: pensionarii. Nu vor, nu preferă digitalul, s-au obişnuit şi, cât or mai trăi, vor să trăiască cu numerar.

Am discutat cu specialiştii şi sunt 1 milion de persoane care vor numerar. Şi a doua mi s-a părut şi mai interesantă. Dacă nu avem sisteme clare de securitate cibernetică, ne termină ruşii, ne blochează plăţile în trei zile. În trei zile. Sistemele de securitate- observaţi şi cu dronele- nu sunt ceva foarte simplu de făcut. Pentru că şi celălalt, aşa cum e în orice război, progresează, nu stă pe loc”
, a declarat Mugur Isărescu.

Citește și: Cine se află în spatele incidentului cu drone care a închis aeroporturile din Copenhaga și Oslo. "Nu știm încă dacă sunt rusești"


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri