Peste 138.000 de candidaţi au susţinut, miercuri, proba obligatorie a profilului, la examenul de Bacalaureat, în timp ce aproape 6.000 de elevi nu s-au prezentat. Dintre aceştia din urmă, 57 de candidaţi sunt în izolare, iar cinci sunt în spital sau în carantină. De asemenea, 105 elevi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă.
Potrivit Ministerului Educaţiei, miercuri s-a desfăşurat proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat – E)c), sesiunea iunie-iulie 2020. 138.104 candidaţi au susţinut proba scrisă, iar 5.935 de candidaţi nu s-au prezentat. Dintre aceştia, 57 se află în izolare, iar 5 candidaţi erau spitalizaţi/în carantină.
Nu s-au înregistrat cazuri în care temperatura să depăşească valoarea maximă de 37.3̊ C.
Totodată, au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 105 candidaţi.
Bac 2020. 6.000 de elevi nu s-au prezentat, 57 fiind în izolare, iar cinci în spital sau în carantină
Subiectele şi baremele de corectare au fost publicate la ora 15:00, pe site-ul dedicat, de către Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie.
Ultima probă, cea la alegere a profilului, va avea loc joi.
Primele rezultate vor fi afişate în 30 iunie, până la ora 12.00. Ministerul Educaţiei şi Cercetării va publica rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenelor naţionale cu anonimizarea numelui şi a prenumelui.
Citeste si: Buzău: 34 de pacienţi cu coronavirus, externaţi de la Spitalul din Râmnicu Sărat
Citeste si: Klaus Iohannis: „Avem o altă situație gravă cu consecințe pe termen lung”
Citeste si: Alți 100 de români infectați în Germania. A fost instituită carantina
Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic, în 30 iunie, în intervalul orar 16:00- 19:00, şi 1 iulie, în intervalul orar 8:00- 12:00. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.
Rezultatele finale vor fi anunţate în 5 iulie.