„Băiatul se îmbăta și îl bătea pe tac-su”. Un bărbat de 54 de ani a fost găsit mort în casă
Moarte suspectă la Bacău, acolo unde un bărbat a fost găsit fără suflare în propria casă. Vecinii spun că bărbatul avea adesea conflicte care derivau în bătăi, cu fiul său.
Anchetă în comuna Zemeș, județul Bacău, după ce un bărbat în vârstă de 54 de ani a fost găsit mort în locuința sa. Potrivit anchetatorilor, principalul suspect în acest caz este chiar fiul victimei în vârstă de 32 de ani.
Fiul bărbatului spune că nu știe ce i s-a întâmplat tatălui său, iar acum este audiat de procurori. Tânărul avea emis un ordin de restricție pe numele său, din cauza unor scandaluri violente care au avut loc recent, înainte de crimă.
Tânărul era violent cu tatăl lui
Bărbatul de 54 de ani locuia în comuna Zemeș din județul Bacău, iar fiul lui este cel care a anunțat miercuri noapte, în jurul orei 04:00, că și-a găsit tatăl inconștient în casă.
Fiul victimei a spus că nu știe ce s-a întâmplat cu bărbatul. Totuși, el nu a putut explica de ce a venit să îl viziteze, mai ales că are emis un ordin de restricție.
„Au fost mereu, şi Poliţia tot timpul e la ei. Băiatul se îmbăta şi îl bătea pe tac-su. S-a mai plâns la poliţie că l-a bătut, dar îşi retrăgea plângerea”, a spus un vecin de-ai bărbatului pentru stirileprotv.ro
Poliția a intervenit de mai multe ori pentru a-i despărți pe cei doi.
„ Cam el era tartorul, bătrânul. Nu contribuia cu nimic în familie. Din ce am auzit. Nu ştiu, nu am văzut. Se consuma pe viaţă şi pe moarte. Sigur ”, a spus un vecin.
Citește și: Accident grav cu patru victime. O persoană și-a pierdut viața
Ce pedeapsă riscă fiul bărbatului
Suspectul este audiat, iar procurorul de caz caută dovezi.
„ În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor prevăzută de articolul 188 din Codul Penal ”, a spus procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.
După cercetările la fața locului, suspectul va fi adus la Bacău și audiat din nou, fiind obligat să explice motivul pentru care a ales să încalce ordinul de protecție și ce făcea la ora 04:00 acasă la tatăl lui.
Bărbatul riscă să îşi petreacă următorii 20 de ani în spatele gratiilor.