Un băieţel din clasa a treia a fost găsit mort în casa bunicii care îl creştea, în Mehedinţi. Copilul a întârziat la şcoală, care era chiar peste drum de casa lui, iar învăţătoarea a trimis-o pe bunica unui alt băieţel să meargă să îl aducă. Femeia l-a găsit fără suflar
Viaţa unui copil de-o şchioapă s-a încheiat noaptea trecută în timp ce dormea. Învăţătoarea a constatat în această dimineaţă că băiatul, care avea 10 ani, despre care ştia că e în grija bunicii, nu a ajuns la şcoală şi a trimis bunica altui copil acasă la el, să vadă ce s-a întâmplat.
Femeia a descoperit că bunica dormea, iar băiatul era în pat, fără suflare. Emanaţiile de substanţe toxice din soba cu care s-au încălzit i-ar fi adus sfârşitul copilului. Mama micuţului este plecată la muncă în străinătate.
Băiatul era în clasa a treia, iar de acasă până la şcoală trebuia doar să traverseze strada, în cartierul Gura Văii al municipiului Drobeta Turnu Severin. În această dimineaţă, când învăţătoarea a văzut că întârzie la ore, a trimis bunica unnui copil să vadă ce s-a întâmplat.
Din păcate echipajul din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi ajuns la faţa locului, nu a mai putut face nimic pentru copil.
De câţiva ani, copilul era în grija bunicii, de când, în urma problemelor financiare, mama a decis să plece la muncă în Italia.
Vecinii spun că micuţul era bine îngrijit.Se pare că substanţele toxice degajate de sobă în spaţiul închis au dus la intoxicarea micuţului. Cauza exactă va fi stabilită de medicii legişti care vor face necropsia.
Sursă: observator.tv