Un bărbat de 84 de ani a fost salvat dintr-un incendiu care i-a cuprins casa.
Un bătrân de 84 de ani din județul Giurgiu a fost salvat noaptea trecută dintr-un incendiu violent de un bărbat care trecea prin apropiere. Acesta a fost cel care a anunțat Pompierii.
„În noaptea de vineri spre sâmbătă o persoană care trecea cu maşina prin localitatea Tântava, judeţul Giurgiu, a observat că o locuinţă a fost cuprinsă de flăcări şi a sunat la 112. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal şi Gărzii de Intervenţie Mihăileşti, cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă.
În timpul intervenţiei acestora, vecinii le-au spus pompierilor că în acea casă locuieşte un bătrân, singur. Pompierii au intrat imediat şi l-au găsit într-una din camere, dormind. Bătrânul în vârstă de 84 de ani nu simţise miros de fum şi a fost salvat la timp”, a declarat purtătorul de cuvânt, ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.
Cinci ore a durat stingerea incendiului
În urma incendiului au ars complet acoperișul casei, bunurile din interior, o clădire anexă și două tone de lemne.
Din primele informații, este posibil ca incediul să fi izbucnit de la un coș de fum deteriorat.
Citeste si: Explozie într-o moschee în estul Afganistanului. Cel puţin trei morţi şi 15 răniţi
Un alt incendiu a avut loc noaptea trecută în Târgu-Mureș
O fostă haltă din Târgu-Mureș a ars în întregime noaptea trecută. Un om a murit carbonizat, încă nu se cunoaște identitatea acestuia. Oamenii legii au demarat cercetări pentru a recunoaște identitatea persoanei decedate, dar și pentru a afla cauza incendiului.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.
A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.
Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.