Un bărbat din Botoșani a fost jefuit și sechestrat de doi tineri pe care îi transporta cu mașina într-o localitate din apropierea Dorohoiului.
Alarma s-a dat pe 25 iulie, atunci când cei doi tineri i-au cerut victimei să îi ducă în altă localitate. Pe parcursul drumului, aceștia au reușit să îl lase pe bărbat fără mașină.
Cei doi tineri din municipiul Dorohoi au fost reținuți pentru 24 de ore în cursul zilei de luni și urmează să fie prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Citește și: Panică într-un bloc din Baia Mare. Peste 30 de persoane evacuate în timpul unui incendiu
„În seara zilei de 25 iulie 2026, cei doi au solicitat unei persoane să îi transporte într-o altă localitate, împrejurare în care, pe parcursul deplasării, prin amenințări, aceștia ar fi determinat persoana vătămată să le cedeze autoturismul, pe care, ulterior l-ar fi condus pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere.
În același context, prin amenințări cu acte de violență, aceștia l-ar fi deposedat de bani, cauzând un prejudiciu de aproximativ 2.000 de lei. Mai mult decât atât, victima le-ar fi solicitat să plece, însă tinerii au refuzat. Unul dintre tineri se afla sub măsura preventivă a arestului la domiciliu”, informează anchetatorii.