Un elev din Mioveni a smuls o stinghie din lambriul de pe perete şi și-a lovit colegii cu ea. Bătaia a degenerat într-una generală.
Totul a fost filmat, iar filmările au ajuns în mâinile polițiștilor din Argeș, care au deschis o anchetă.
Bătaie cu pumnii și picioarele într-un liceu din Mioveni
Din primele informații, bătaia a avut loc pe holul Liceului Tehnologic de Construcţii Maşini din Mioveni, iar implicaţi ar fi elevi din clasa a noua.
Mai mulți elevi și-au împărțit pumni și picioare, iar la un moment dat unul dintre ei rupe o bucată din lambriul de pe perete şi-și lovește colegii.
Polițiștii au dechis o anchetă în acest caz
”În ziua de 19 ianuarie a.c.,
Inspectoratul de Poliţie Argeş a anunţat că a deschis o anchetă în acest caz.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.