Proteste masive în „ultima dictatură din Europa”. Poliția a folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă - VIDEO

Proteste masive în „ultima dictatură din Europa”. Poliția a folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă - VIDEO

Poliția din Belarus a tras, duminică seară, cu tunuri cu apă, gaze lacrimogene și grenade lacrimogene, într-o represiune a protestelor din țară după câștigarea unui nou mandat de președinte al „ultimului dictator din Europa”.

Potrivit numărătorii de la urne, Alexander Lukashenko a câștigat, duminică, un nou mandat prezidențial, cu 79,7% dintre voturile populare.

Mii de oameni au ieșit pe străzile din Minsk și în alte orașe, în timp ce protestatarii au aplaudat, au strigat „victorie”, au fluturat steaguri și au claxonat în solidaritate cu opoziția. În unele locuri aceștia au construit baricade pe străzi.

În filmările ajunse pe internet se pot observa lupte între poliție și protestatarii.

 

Svetlana a intrat în cursa electorală în urmă cu câteva săptămâni, după ce soțul ei, un blogger anti-guvernamental care intenționa să candideze, a fost reținut.

„Aș vrea să cer poliției și trupelor să-și amintească că fac parte dintre oameni. Îi rog pe alegătorii mei să prevină provocări”, a fost apelul acesteia, după începerea violențelor. „Vă rugăm să opriți violența”.

No ad for you

Campanie electorală cu sute de oameni arestați

Svetlana Tikhanouskaya, în vârstă de 37 de ani, este o fostă profesoară de limba engleză care a intrat în cursa electorală după ce soţul ei, blogger anti-guvernamental care intenţiona să candideze, a fost încarcerat. Mitingurile organizate de ea au reprezentat unele dintre cele mai mari adunări de la căderea Uniunii Sovietice în 1991.

Sute de oameni au fost arestaţi în demonstraţiile anti-prezidenţiale din timpul campaniei.

Citeste si:   Belarus: Paradă militară de Ziua Victoriei, în plină pandemie de coronavirus- VIDEO

Observatorii internaţionali nu au mai evaluat, de 25 de ani, alegerile din Belarus ca libere şi corecte.

La precedentele alegeri prezidenţiale, din 2015, Lukaşenko a fost declarat câştigător cu 83,5% din voturi. Nu a avut un rival puternic, iar observatorii electorali au raportat probleme în numărarea voturilor.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri