Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a anunţat joi noile sancţiuni impuse Rusiei, după ceea ce deja a numit „atacul neprovocat şi nejustificat asupra Ucrainei”, printre sancţiuni aflându-se blocarea altor patru bănci mari ruseşti şi adăugarea de nume pe lista personelor pentru care sunt impuse sancţiuni .
Joe Biden a început prin a spune că armata rusă a declanşat un atac brutal asupra Ucrainei fără ca Rusia să fi fost provocată anterior.
Alte patru bănci rusești vor fi blocate
„Atacul Rusiei reprezintă un atac premeditat care a fost planificat de luni de zile”
„Vladimir Putin a poziţionat 175.000 militari şi echipament militar la graniţele Ucrainei şi a adus provizii de sânge şi a construit spitale de campanie. Acest lucru spune tot ce trebuie să ştiţi despre intenţiile lui”, a specificat Biden.
Citeste si: Refugiații își riscă viața ca să fugă din Ucraina: Salvamont Maramureș intervine de urgență
„Putin a respins toate încercările de dialog pe care Occidentul le-a oferit pentru a evita suferinţa şi conflictul”,a continuat preşedintele american.
Joe Biden condamnă acțiunile Rusiei
„Se întâmplă exact cum am prezis. Am văzut un teatru politic la Moscova. Rusia este agresorul. Putin a ales acest război. Acum, va suporta consecinţele”, a afirmat preşedintele SUA, remarcând că ”în câteva momente au început să cadă rachete peste oraşele din Ucraina, iar apoi au fost aduse tancuri”
„Am fost întotdeauna transparenţi, am oferit dovezi pentru a nu crea confuzie”, a precizat Biden.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.