Bogdan de la Ploiești a anunțat că vrea să-și vândă bolidul de lux. Suma la care se ridică automobilul este una amețitoare.
Bogdan de la Ploiești traversează o perioadă frumoasă din viața sa. Artistul are o relație cu o frumoasă dansatoare din showbiz-ul românesc și o carieră de invidiat.
Bogdan de la Ploiești vrea să-și vândă bolidul de lux
Artistul și-a anunțat fanii că suma cu care vrea să-și vândă automobilul se ridică la 79.990 de euro.
''Prețul este de 79.990 de euro. Primul proprietar, luată de mine 0 km. Este în garanție iar acum are 148.000 kilometri, an 2020.'', a scris Bogdan de la Ploiești în anunț.
Bogdan de la Ploiești a simțit nevoia unei schimbări în viața lui
În urmă cu câteva luni, artistul și-a cumpărat un nou bolid de lux, pentru care a scos din buzunare suma de 300.000 euro.
Manelistul are o relație și o carieră de invidiat, iar Cristina Pucean îl susține în toate activitățile sale.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.