O familie din Segarcea i-a primit pe cei din partea KanalD cu brațele deschise. Fetițele au putut să simtă pentru prima dată magia sărbătorilor de iarnă.
Cel mai frumos sunet din lume e râsul unui copil. Fetițele din Segarcea, la care mergem astăzi, parcă ne așteptau de o viață. Bucuria lor ne-a arătat cât de bine se simte cu adevărat să ajuți! Campania Știrilor KanalD, Dăruiește Crăciun, continuă. Urmăriți un material care nu e despre sărăcie, ci despre speranță.
Moș Crăciun a vizitat familia din Segarcea
Moș Crăciun nu uită pe nimeni. Lucrează prin oameni și are puterea de a schimba povești. În a patra zi, la Segarcea, ne așteptau trei fetițe. Am ajuns pe întuneric, dar am adus lumină. Le-am schimbat povestea.
Condițiile în care trăiește familia din Segarcea nu sunt tocmai plăcute. Mama fetițelor se chinuie în fiecare zi cu lipsa unei mașini de spălat și chiar a alimentelor: „Uite așa spăl eu la mână, că nu am mașină de spălat, nu e apă trasă și spăl la mână cu fântâna,
Citește și: În drum spre țara lui Moș Crăciun
„Moș Crăciun nu ne-a adus niciodată nimic”
„Nu ne-a adus niciodată, ne-a adus doar un an, când a avut și mama bani”, sunt
spusele uneia dintre fetițe, vorbe pe care niciun copil nu ar trebui să le spună.Decembrie e o haină cu două fețe- cea groasă, a belșugului, și alta roasă, a neputinței. Se întâmplă ca ei s-o poarte mai des pe cea din urmă, când alții ca noi au mai multe haine. Dar Alina are dreptate: Moșul nu le-a uitat pe ea și surioarele ei. Dacă și tu vrei să fii Moș Crăciun pentru acești copii, donează orice sumă în conturile afișate pe ecran.
Asociația „Povestea Mea”
RON: RO07BTRLRONCRT0536856701
EUR: RO54BTRLEURCRT0536856701
BIC/ SWIFT: BTRLRO22
Cu specificația: “sprijin”
Deschis la Banca Transilvania
Citește și: Povestea lui Moş Crăciun: De ce aduce cadouri copiilor?