Bulgarii și grecii vor să redeschidă granițele pentru turiștii români, din 1 iunie

Premierul Bulgariei a anunțat că, de la 1 iunie, va fi ridicată carantina pentru cetățenii care vin din Grecia și Serbia.

K.B., marți 19 mai 2020 , 18:57

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Marți, Boyko Borissov a avut o videoconferință cu premierii din România, Grecia și Serbia.

De la 1 iunie, ridicăm carantina pentru cei care călătoresc în scop de afaceri, personal sau alte scopuri. Aceeași decizie a luat-o și Serbia. România încă nu s-a decis, încă se discută acolo", a declarat premierul Boyko Borissov, potrivit Novinite.

Citeste si: Peste 100 de hoteluri de pe litoral aşteaptă turiştii după 1 iunie

Pe data de 1 iunie, cei patru premieri se vor întâlni și fizic.

„Prim-ministrul României, domnul Ludovic Orban, a participat, la 19 mai 2020, la o reuniune informală, în format cvadrilateral Bulgaria-Grecia-România-Serbia, alături de Prim-miniștrii bulgar și grec și, respectiv, de Președintele Serbiei.

Citeste si: Giurgiu: Copilul dispărut a fost găsit mort într-un râu aflat la trei kilometri de locuinţa sa

Reuniunea, organizată în sistem video-conferință, la inițiativa părții bulgare, s-a constituit într-un exercițiu de consultare în perspectiva unor posibile viitoare măsuri de relaxare, de o manieră coordonată, a restricțiilor de circulație, în scop de afaceri, umanitar, familial, respectiv turistic, între cele patru state.

Prim-ministrul român a informat în legătură cu dezbaterea în curs, din Parlamentul României, referitor la legislația cu privire la instituirea stării de alertă. S-a convenit, astfel, menținerea unui contact strâns între cei patru lideri, fiind evocată, de asemenea, de către partea bulgară, intenția de organizare a unei reuniuni formale, la nivel cvadrilateral, în viitorul apropiat”, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Citeste si: Anchetă epidemiologică la Maternitatea Buzău, după confirmarea infectării cu COVID-19, la două paciente

Litoralul românesc se deschide oficial de la 1 iunie

Deschiderea oficială a litoralului pentru turiști va fi la 1 iunie, deși sunt și acum hoteluri și pensiuni deschise la mare care chiar au primit turiști în acest weekend. Aceștia au venit pentru scopuri de recreere - pescuit, kiting și pentru activități sportive în aer liber. Cei mai mulți au ajuns pe plajele din Mamaia, Vama Veche și în Delta Dunării.

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si