Ministerul Educației a dat publicității concrete despre elevii care beneficiază în România de bursă de merit. Mii de elevi cu medii sub 5 se regăsesc printre cei care primesc această recompensă.
Ministerul Educaţiei a prezentat, miercuri, date oficiale legate de elevii din România care beneficiază de burse de merit. Conform cifrelor oferite, 82,78% din totalul burselor de merit sunt acordate elevilor care au medii 8.00- 10.00.
Aproape 8.500 de elevi cu media sub 5 primesc bursă de merit
La polul opus, aproape 8500 de elevi cu media sub 5 primesc burse de merit. Analizând datele, constatăm că 5.250 au media cuprinsă între 4.00 și 4.99, 2.382 dintre elevii recompensați au media între 3.00 și 3.99.
Mai mult, 704 au media între 2.00 și 2.99, iar 158 au media sub 2. Datele prezentate de minister sunt pentru luna octombrie 2023.
Câți elevi din România beneficiază de bursă de merit?
Ministerul Educației a centralizat date de la inspectorate și a constatat că un număr de 461.700 de elevi primesc burse de merit.
”În privinţa burselor de merit, conform celor mai recente date transmise de inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, peste 461.700 de elevi beneficiază în luna octombrie 2023 de acest tip de burse.
În funcţie de criteriile de acordare (media anuală/media de admitere), datele centralizate au evidenţiat faptul că 82,78% din totalul burselor de merit sunt acordate elevilor care se încadrează în tranşa de medii 8.00- 10.00”, precizează ministerul.Datele oferite de minister mai arată că ”52,55% din totalul burselor de merit sunt acordate pentru rezultate obţinute pe tranşa de medii 9.50- 10.00”.
”Metodologia-cadru de acordare a burselor şcolare a fost elaborată în concordanţă cu prevederile Legii învăţământului”
Ministerul Educației vorbește și de obiectivele burselor de merit pentru sistemul de învățământ.
”Reiterăm că obiectivele burselor de merit care se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale/a mediilor de admitere, vizează stimularea învăţării individuale, încurajarea unei competiţii constructive în fiecare clasă de gimnaziu şi liceu din România, reducerea disparităţilor sociale, precum şi îmbunătăţirea mediei naţionale a rezultatelor obţinute de elevi, luând în calcul contextele de învăţare diferite,