Cadavru în stare de putrefacție, descoperit într-o locuință din Târgu Jiu. Bărbatul mort avea 49 de ani

Cadavru în stare de putrefacție, descoperit într-o locuință din Târgu Jiu. Bărbatul mort avea 49 de ani

(Sursa foto: Facebook)

Trupul neînsuflețit a fost descoperit marți, 21 aprilie, într-o locuință de pe strada Gheorghe Doja din municipiul Târgu Jiu.

Bărbatul decedat avea 49 de ani, era din comuna Mătăsari, și a fost găsit fără suflare pe un pat din locuință. În momentul în care a fost descoperit, cadavrul era deja în stare avansată de putrefacție.

Autoritățile au fost alertate de reprezentantul unei firme de pază și securitate cu privință la bărbatul decedat. Având în vedere starea în care era bărbatul, moartea acestuia s-a produs cu mai mult timp înainte să fie găsit.

Citește și: Un german de 86 de ani și-ar fi ucis iubita de 30 de ani cu o cârjă. Femeia a fost sugrumată într-o locuință din Sectorul 3

Încă nu se știe ce s-a întâmplat cu bărbatul. Polițiștii fac investigații 

După ce au ajuns la fața locului, anchetatorii au început cercetările. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, unde o să fie efectuată necropsia. În acest moment nu se cunoaște cu exactitate cauza decesului, dar examinarea cadavrului urmează să clarifice dacă este vorba despre moarte naturală sau există alte cauze care au dus la deces. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz.

„La data de 21 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi de reprezentantul unei societăți de paza de pază și securitate, despre faptul că într-un imobil situat pe strada Gheorghe Doja, se află o persoană decedată.

Polițiștii s-au deplasat la locul sesizării, fiind stabilită identitatea persoanei, ca fiind un bărbat de 49 de ani, din comuna Mătăsari, găsit decedat pe patul unei încăperi din locuință, cadavrul fiind în stare de putrefacție.

Polițiștii au efectuat cercetarea locului faptei, iar cadavrul a fost transportat la SML Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Gorj.

Citește și: Român de 19 ani, criminalul unui tânăr italian. L-a ucis, i-a ascuns cadavrul, apoi i-a făcut o mărturisire șoc tatălui victimei: „Cer doar dreptate”


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri