Sunt mici, blănoși și au bătut recordul mondial. Un neobișnuit grup de vedete a pășit, zilele acestea, pe covorul roșu din Los Angeles, să vizioneze unul dintre cele mai așteptate filme animate ale anului: „Patrula cățeilor: filmul cel mare”. Patrupedele și stăpânii lor au doborât recordul mondial pentru "cei mai mulți căței adunați la proiecția unui film".
219 câini, de diferite mărimi și de diferite rase s-au strâns, cu mic cu mare la un film în Los Angeles. Ați auzit bine! Patrupedele și stăpânii lor și-au propus să doboare Recordul Mondial la categoria „cei mai mulți câini adunați la film” și au reușit. Cu toții au fost nerăbdători să vizioneze, în premieră, unul dintre cele mai așteptate filme ale momentului „Patrula cățelușilor- filmul cel mare”.
Sam Carrell, stăpân cățel: „Așteptăm să înceapă filmul. Cu toții sunt foarte încântați să vadă filmul și sunt convinsă că recordul va fi doborât.”
După ce au trecut printr-un control de rutină, cinefili cu patru lăbuțe s-au răsfățat pe covorul roșu mai ceva ca vedetele de la Hollywood.
Jennifer Lunch, vicepreședinte companie cinematografică: „Am venit cu acest concpet incredibil de promovare a filmului „Patrula cățelușilor: filmul cel mare”, încercăm să doborâm recordul absolut din Cartes Recordurilor pentru „cel mai mare număr de căței care participă la o proiecție de film”. Muncim de ceva timp la acest concept, iar iubitorii de animale au reacționat foarte bine la propunerea noastră.”
Pelicula „Patrula cățelușilor: filmul cel mare” spune povestea lui Skye, o cățelușă care nu se simte apreciată în gașca ei de prieteni. Ocazia de a demonstra ceea ce poate vine odată cu apariția unui meteorit magic, care îi oferă superputeri.
Filmul „Patrula cățelușilor: filmul cel mare” va avea premiera în România la finalul acestei săptămâni
În timp ce în Los Angeles s-a atins un nou record mondial la categoria c„ei mai mulți căței veniți la proiecția unui film”, în țara noastră, premiera cinematografică a producției hollywoodiene va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni.