Calendar ortodox 4 decembrie 2021. Iată ce sfântă este sărbătorită sâmbătă și ce nu ai voie să faci în această zi sfântă!
Calendar ortodox 4 decembrie 2021. Biserica Ortodoxa o sărbătorește pe Sfânta Mare Muceniţă Varvara, în fiecare an, pe 4 decembrie.
Cine a fost Sfânta Mare Muceniţă Varvara?
Sfânta Muceniţă Varvara a viețuit în timpul împăratului Maximian (286-305), în cetatea Heliopolis (Egipt). Era fiica unui dregător păgân cu numele Dioscor, care o ţinea sub pază, într-un turn înalt, din cauza marii ei frumuseţi trupeşti. Aceasta credea în Hristos şi n-a vrut să-şi ascundă credinţa de tatăl ei.
Atunci când tatăl ei a poruncit să se facă două ferestre la o baie pe care o zidea, Varvara a cerut să se facă trei ferestre, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. La auzul acestor cuvinte, tatăl ei s-a repezit să o omoare cu sabia, dar ea, fugind, a plecat şi s-a ascuns în munţi.
Atunci, Sfânta Mucenița Vravara ta a fost bătută cumplit, tăiată pe trup fără milă, arsă la coaste, lovită cu toiege, dezbrăcată şi purtată prin cetate, dar a fost păzită în chip minunat de Dumnezeu.
Pentru aceasta, mişcată la suflet de pătimirea Sfintei, o tânără pe nume Iuliana s-a înfăţişat înaintea judecătorului, mărturisind că este creştină, şi a fost şi ea supusă la chinuri. Astfel, s-a dat hotărârea ca cele două Sfinte Muceniţe să fie ucise cu sabia.
Citeste si: Zilele cu dezlegare la peşte din Postul Crăciunului 2021. Calendar ortodox
Calendar ortodox decembrie 2021- Sarbatori
1 M Sfantul Proroc Naum, Cuviosul Filaret Milostivul Post
2 J Sfantul Proroc Avacum; Sfantul Porfirie Kafsokalivitul; Sfanta Mucenita Miropia Dezlegare la ulei si vin
3 V † Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica Dezlegare la peste
4 S † Sfanta Mucenita Varvara
5 D † Sfantul Sava cel Sfintit; Sfantul Mucenic Anastasie; Sfantul Cuvios
6 L † Sfantul Ierarh Nicolae Dezlegare la peste (cruce roşie)
7 M † Sfanta Mucenita Filofteia
8 M Sfantul Cuvios Patapie Post
9 J Zamislirea Sfintei Fecioare Maria Dezlegare la ulei si vin
10 V Sfintii Mucenici Mina, Ermoghen si Eugraf Post
11 S Sfantul Daniil Stalpnicul; Sfantul Luca cel Nou Stalpnicul Dezlegare la peste
12 D † Sfantul Spiridon al Trimitundei
13 L † Sfantul Ierarh Dosoftei Dezlegare la peste
14 M Sfintii Mucenici Tirs, Calinic, Filimon si Apolonie Dezlegare la ulei si vin
15 M Sfantul Mucenic Elefterie; Sfintele Mucenite Antia si Suzana Post
16 J Sfantul Proroc Agheu Dezlegare la ulei si vin
17 V Sfantul Proroc Daniel Post
18 S † Cuviosul Daniil Sihastru Dezlegare la peste
19 D Sfantul Mucenic Bonifatie; Cuviosul Grichentie; Sfantul Trifon si Cuvioasa Aglaia
20 L Sfantul Mucenic Ignatie Teoforul Post
21 M Sfanta Iuliana; Sfantul Temistocle Dezlegare la ulei si vin
22 M † Sfantul Ierarh Petru Movila Post
23 J Sfintii 10 mucenici din Creta Dezlegare la ulei si vin
24 V Sfanta Mucenita Eugenia;
(Ajunul Craciunului)
25 S † Craciunul- Nasterea Domnului (cruce roşie)
26 D † Soborul Maicii Domnului; Sfantul Nicodim de la Tismana (cruce roşie)
27 L † Sfantul Arhidiacon Stefan (cruce roşie)
28 M Sfintii 20.000 de Mucenici arsi in Nicomidia
29 M Sfintii 14.000 de prunci ucisi din porunca lui Irod Harti
30 J Sfanta Mucenita Anisia
31 V Sfanta Cuvioasa Melania Romana Harti
Citeste si: Când nu se fac nunţi în 2022?
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.