Călin Georgescu a participat, joi seara, la emisiunea realizată de Anca Alexandrescu la Realitatea Plus, unde a recunoscut că mărturiile patronului sirian al fermei de cai, dar și ale soției acestuia, sunt corecte și că, într-adevăr, a fost prezent sâmbătă, 7 decembrie alături de Horațiu Potra.

Călin Georgescu: Am fost acolo, pentru că m-au rugat, dar nu am participat la discuție 

"Eu nu m-am întâlnit acolo. Echipa mea, ei doreau acest lucru, eu nu aveam ce să fac în discuția asta tehnică. Eu am fost acolo, pentru că m-au rugat, m-au solicitat că vor să discute cum multiplică paza. Însă nu am participat la această discuție”, a declarat Călin Georgescu.

Horațiu Potra, șeful mercenarilor români din Africa și ai celor care îl păzesc pe Călin Georgescu, este propus spre arestare, vineri, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, după ce judecătorii l-au lăsat liber în urmă cu două zile.

Ce spune Călin Georgescu despre Horațiu Potra: A dat o pâine la mii de oameni rejectați de sistem

Călin Georgescu s-a contrazis de mai multe ori în declarații în ultimele zile cu privire la relația sa cu Horațiu Potra.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Oamenii dintr-un sat au fost șocați când au văzut că un munte de gunoaie le bloca singurul drum de acces în localitate- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

Inițial a spus că îl cunoaște doar din auzite, din presă, după care a recunoscut treptat că s-au întâlnit, inclusiv că s-au aflat "în aceeași incintă" a doua după anularea alegerilor.  

"Despre Potra, nu-l cunosc, dna Alexandrescu. Nu-l cunosc ca sa spun ca-l cunosc pe un om. N-am cum sa-l cunosc. Spun ca l-am întâlnit cu pozele făcute la vremea aia. Bun, de acord. Nu e treaba mea.

Ce pot sa va spun e ce am aflat despre el si ceea ce nu știe lumea. E ca acest om a dat o pâine nu la sute, la mii de oameni din tara asta care sunt rejectați de sistem, care au dorit sa slujească tara ca militari si care nu au putut sa o facă fiindcă sistemul nu i-a dorit fiindcă își iubeau tara. Ei aveau nevoie de lichele. Cei care s-au strecurat in Armata sunt vai de ei cum sunt constrânși si expulzați de acolo. Despre asta este vorba. Omul asta a reușit prin ceea ce a făcut în altă țară sa le dea bani printr-o munca ca să-și plătească pensiile, gazele, lumina, întreținerea, ce s-au împrumutat la banca, si sa-si creasca copii. Are o fetita cat de curând va veni pe lume. Cu ce a greșit: ca si-a iubit tara? Își duce copiii in fiecare duminica la biserica. Cu ce a greșit?", a declarat Georgescu la Realitatea Plus.

Cine este Horațiu Potra

Fostul luptător în Legiunea Străină, Horațiu Potra este un nume care a apărut în spațiul public românesc de mai multe ori în ultimii 15 ani, în special în legătură cu grupuri de mercenari care au ajutat diferite regimuri ale unor țări africane.

La începutul acestui an numele Horațiu Potra a ieșit iar în evidență după ce apărut informația că doi cetăţeni români au murit şi alţi patru au fost răniţi în urma luptelor din Congo și s-a aflat și că acolo sunt sute de mercenari români.

Citeste si: Ce trebuie să facă angajații de la privat pentru a intra în posesia voucherelor de vacanță în 2025? Este vorba de o valoarea maximă de 24.300 de lei- kfetele.ro

Citeste si: Anunțul care zguduie folclorul românesc. O cântăreță celebră părăseşte lumea muzicală pentru totdeauna: "După o lungă şi grea suferinţă a plecat să cânte în ceruri"- radioimpuls.ro

Citeste si: Concedieri masive în România. Ce companii au anunțat disponibilizări în următoarea perioadă: Mii de angajați rămân fără loc de muncă- antena3.ro

În 2010, DIICOT a anunțat că a destructurat o grupare infracțională specializată în trafic de droguri ce funcționa după principiile unei structuri paramilitare, în urma unor percheziții făcute în județele Sibiu și Mureș, în timpul cărora a fost descoperită o fermă unde era cultivat cannabis. Gruparea ar fi fost condusă de același Horațiu Potra.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si